CEO-ul Samsung Mobile a motivat implementarea unei baterii mai mici pe Samsung Galaxy Note8

/
/
28 aug. 17
/

Samsung Galaxy Note8 a fost lansat în urmă cu doar 5 zile şi chiar dacă nu a ajuns încă pe rafturile magazinelor, a atras numeroase critici. Poate cea mai vehementă dintre acestea este legată de bateria de doar 3300 mAh, baterie care este mai mică decât cea prezentă pe Samsung Galaxy S8 Plus (3500 mAh).

CEO-ul Samsung Mobile, DJ Koh, a declarat că ambele procesoare utilizate pe Samsung Galaxy Note8 sunt construite pe un proces de fabricaţie de 10 nm care oferă o reducere a consumului de energie de până la 30%, iar bateria de 3300 mAh este suficient optimizată astfel încât să ofere o autonomie peste medie. În plus DJ Koh a mai precizat că acum poate garanta siguranţa bateriei şi că telefonul îşi va păstra peste 95% din capacitatea bateriei chiar şi la 2 ani de la utilizare.

Criticii spun totuşi că Samsung nu a putut implementa o baterie mai mare din cauza noii camere duale care ocupă destul de mult spaţiu, în timp ce ironicii susţin că sud-coreenii nu au mai riscat în a transforma smartphone-ul într-o bombă cu ceas.

Samsung îşi doreşte ca Samsung Galaxy Note8 să se comercializeze în peste 11 milioane unităţi la nivel global astfel încât să bată recordul deţinut de Samsung Galaxy Note 5.

Sursa: theinvestor.co.kr
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria Samsung Galaxy S26 se vinde atât de bine, încât producătorul sud-coreean a solicitat creşterea producţiei pentru aprilie

La final de februarie Samsung a lansat oficial noua serie flagship Samsung Galaxy S26. Aceasta este formată din trei smartphone-uri, toate prezente pe canal oficial în ţara noastră:

Ai un smartphone din seria Samsung Galaxy S25? Iată când ai putea primi actualizarea la interfaţa One UI 8.5

Lansarea seriei flagship Samsung Galaxy S26 a adus cu sine şi cea mai nouă versiune a interfeţei One UI. Samsung Galaxy S26, Samsung Galaxy S26 Plus şi Samsung Galaxy S26 Ultra au venit din fabrică cu One UI 8.5 bazată pe Android 16.

Am făcut prima plată cu ceasul HUAWEI! Iată cum poți înrola cardurile tale și plăti în mod contactless cu dispozitivele purtabile HUAWEI

Ei bine, da! HUAWEI lansează în sfârșit plata fără contact cu o serie dintre dispozitivele sale purtabile. Este vorba, deocamdată, despre smartwatch-urile din gamele WATCH Ultimate 2, WATCH 5, WATCH GT 6, WATCH GT 5 și WATCH FIT 4. Atenție, se încadrează și versiunile Pro ale seriilor GT 5, GT 6 și FIT 4. Plățile…