Cercetătorii americani au dezvoltat un senzor foto “mare” cât o granulă de sare

/
/
5 dec. 21
/

Cercetătorii americani de la Universităţile Princeton şi Washington au dezvoltat un senzor foto de dimensiunea unei granule de sare.

Noul senzor ultra compact reuşeşte să producă imagini detaliate, chiar dacă dimensiunea sa este minusculă. Dispozitivul este construit pe o aşa zisă “metasuprafaţă” formată din 1.6 milioane de cilindri microscopici ce captează lumina. Informaţiile culese sunt ulterior procesate cu ajutorul unor algoritmi AI, iar rezultatul final este dat de o imagine color de foarte bună calitate.

Rezultatul final este cel din dreapta

Acest nou senzor se anunţă a fi o revoluţie pentru industria medicală, un sistem complet de asemenea camere putând permite endoscopii mult mai puţin invazive decât în prezent. În plus, aceşti senzori ar putea ajunge în zone ale corpului uman greu accesibile cu tehnologia actuală, oferind astfel medicilor imagini detaliate ce vor ajuta la diagnosticare.

Cercetătorii susţin că aceşti senzori vor avea costuri de producţie reduse, chiar mai mici decât costurile camerelor medicinale convenţionale folosite în medicina actuală.

Dacă vreţi mai multe detalii tehnice pe subiect le puteţi găsi în lucrarea ştiinţifică publicată pe 29 noiembrie în Nature Communications.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.