Cetăţeanul american ar putea plăti cu până la 43% mai mult pentru un iPhone, dacă Apple decide să îi pună în cârcă noile taxe impuse de Donald Trump

Smartphones
/
/
4 apr. 25
/

Vânzările mărului muşcat din ultimele trimestre au încetinit, principala cauză fiind o scădere accentuată a cererii pe una dintre cele mai mari pieţe ale sale, cea chineză.

Dacă această problemă este ţinută în control sub o formă sau alta, se pare că managementul Apple va avea din ce în ce mai mult de muncă, asta după ce Donald Trump a anunţat o serie de noi taxe impuse ţărilor din întreaga lume.

Apple îşi produce mai bine de 90% dintre iPhone-uri în ţări precum China, Vietnam şi India, iar noile taxe impuse acestor ţări se prezintă astfel:

  • China – tarife suplimentare de 34%;
  • Vietnam – tarife suplimentare de 46%;
  • India – tarife suplimentare de 26%.

Conform unei analize Reuters, pentru a compensa costurile generate de noile tarife, Apple ar trebui să crească preţurile iPhone-urilor cu până la 43%. Asta desigur, dacă decide să pună în cârca consumatorului final întreg acest efort fiscal.

Se pare totuşi că reprezentanţii Apple nu vor modifica preţurile până la lansarea din toamnă a noii generaţii de iPhone-uri, însă atunci, dacă nu se schimbă nimic între timp, am putea asista la scumpiri consistente.

Momentan sunt simple calcule, speculaţii, iar dacă alegem o variantă extremă, atunci un iPhone 17 Pro Max ar putea să coste din toamnă şi 2300 de dolari în varianta sa de top (comparativ cu 1600 de dolari cât costă un iPhone 16 Pro Max similar în prezent).

Posibil ca Apple să solicite ceva scutiri de tarife, exact cum a făcut în primul mandat al lui Donald Trump.

După anunţarea noilor tarife, acţiunile Apple au căzut cu 8% pe bursă, la fel ca acţiunile multor altor companii americane.

Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Europenii ar putea avea în sfârşit smartphone-uri cu baterii foarte mari, totul mulţumită unei găselniţe a celor de la Apple

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce telefoanele vândute în China vin uneori cu acumulatori de 9.000, 10.000 sau chiar 11.000 mAh, în timp ce în Uniunea Europeană ne mulțumim cu valori mult mai conservatoare, răspunsul nu ține doar de preferințele producătorilor, ci de regulile stricte de transport internațional.

Comunicat oficial: Apple TV este acum disponibil în România

Apple a trimis un comunicat legat de disponibilitatea Apple TV în țara noastră. A fost o întreagă saga, iar acum a ajuns la final.

Apple Watch Series 12 – care sunt noutățile pentru ceasul ce îți monitorizează conversațiile (procesor S11, microfoane pentru Audio Intelligence, ritm cardiac măsurat la 5 secunde și variația pulsului calculată de 24 de ori mai frecvent)

Apple Watch Series 12 sosește în două variante ca dimensiune: 42m și 46mm. Ambele modele + Apple Watch Ultra 4 integrează procesorul Apple S11, iar senzorii optici și elecrici pentru măsurarea ritmului cardiac au fost îmbunătățiți.