CFR Călători cumpără scanere şi imprimante mobile pentru controlorii de bilete

/
/
2 dec. 20
/

Chiar dacă starea trenurilor din România lasă de cele mai multe ori de dorit, românii continuă să circule foarte mult cu acest mijloc de transport. Dacă în 2018 peste 4.93 milioane de români au mers cu trenul, în 2019 numărul acestora a crescut până la 5.23 milioane de călători (bănuiesc că anul acesta cifrele vor fi mult mai mici ţinând cont de pandemie).

În acest context, CFR Călători renunţă la pix şi foaie şi vrea să ofere tehnologie nouă controlorilor de bilete. Compania a inițiat o licitație pentru achiziționarea unui număr de 4.450 de scanare și imprimante mobile, precum și servicii aferente (soluție MDM și transmisii de date mobile) în vederea demarării proiectului de implementare a dispozitivelor mobile în activitatea comercială a companiei. Estimat la 10,13 milioane de lei, fără TVA, contractul se va derula pe o perioadă de 3 ani.

În prezent personalul de tren are obligația de a verifica și valida legitimațiile de călătorie emise pentru trenul respectiv, abonamente și alte tipuri de oferte comerciale emise de CFR Călători, precum și biletele emise online. Pentru emiterea de legitimații de călătorie în tren (la tarif normal sau suprataxă) se utilizează formulare pretipărite care sunt completate manual, în timp ce pentru verificarea și validarea biletelor emise online sunt tipărite liste cu biletele vândute pe fiecare tren și transmise de către dispecerii OTL în stațiile de îndrumare sau alte stații prestabilite din parcursurile trenurilor, în care aceste liste sunt tipărite și predate către controlori.

Sursa: profit.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un robot umanoid a fost escortat de poliţia chineză, după ce a speriat (fără să vrea) o femeie în vârstă de 70 de ani

Numărul roboţilor umanoizi începe să crească în China, aşa că este normal să apară şi astfel de cazuri mai puţin obişnuite.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.