China a lansat un sistem de operare ce concurează direct cu Windows

08/07/2023

La nivel global Microsoft cu al său sistem de operare Windows nu are rival pe piaţa de PC-uri, în ianuarie 2023 cota de piaţă a acestuia fiind de 74.14%. Pe locul doi la mare distanţă este macOS cu o cotă de piaţă de 15.33%, iar pe locul trei, din nou la mare distanţă, este Linux cu o cotă de piaţă de 2.91%.

Disputa la nivel tehnologic dintre China şi Statele Unite ale Americii pare a fi din ce în ce mai vizibilă, mai ales că ecartul dintre ele a scăzut considerabil în ultimii ani (în trecut China era un simplu executant, acum vine cu propriile tehnologii).

Cel mai nou astfel de exemplu este OpenKylin, primul sistem de operare open source chinez pentru laptopuri şi PC-uri. Acesta a fost anunţat oficial săptămâna aceasta, iar pentru început va fi folosit doar în instituţiile de stat chineze.

OpenKylin este bazat pe Linux Kernel 6.1, iar la dezvoltarea sa au lucrat peste 4000 de programatori şi zeci de companii şi instituţii tehnologice.

Interesant este că OpenKylin va fi utilizat în programul spaţial al Chinei, cât şi de armată, astfel că aceste două domenii cheie vor beneficia de software 100% Made in China.

Surse: reuters.com, itsfoss.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.