Ca un cetăţean interesat de soarta României o să mă prezint la alegerile din 22 noiembrie. Primul tur ne permite să alegem dintr-o listă extinsă. Vor rămâne doi. Favorit cert este Băsescu. Dacă ne uităm în listă cu şanse reale rămân: Geoană, Antonescu şi vag de tot Oprescu.
Geoană vs Antonescu
“Aceasta este întrebarea” dacă ar fi să parafrazez opera lui Shakespeare. Bogdan Chireac în convorbirile acelea ce au pus pe jar întreaga presă şi opinie publică spune că Geoană şi-a pus la păstrat fondurile de campanie ştiind că nu are şanse. O fi adevărat?
Geoană se bazează, cum este şi logic, pe electoratul PSD. Acesta este, majoritar, rural. Iliescu aduna bine aceste mase. Noul lider PSD nu cred să reuşească a uni nemulţumirile celor de la sate cu privire la guvernarea actuală.
Antonescu, pe de altă parte, ar putea aduna pe cei din urban. A fost profesor de istorie şi cred că toate cadrele didactice preferă unul de al lor în faţa unui marinar plin de obsesii politice în ce priveşte învăţământul. Problema lui Crin ar fi grupul de interese din spatele său şi o “aroganţă” ce îl îndepărtează de rural. Băsescu este o hienă politică şi ştie să se facă popular.
Prefer pe Crin – Geoană nu are personalitate.
Update: Mă puteţi ajuta cu un vot la poll-ul din partea dreaptă. Mulţumesc
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.