Clienții UPC își pot plăti facturile prin aplicația mobilPay Wallet direct de pe smartphone

05/03/2015

Compania UPC, membră a Liberty Global, își anunță clienții că, începând cu sfârșitul lunii februarie, își vor putea plăti facturile direct de pe smartphone prin aplicația mobilPay Wallet.

Acest software a fost lansat în martie 2013, de către NETOPIA mobilPay, fiind prima aplicație completă de plăți mobile din țara noastră.

În urma integrării plăților pe platforma mobilPay Wallet, UPC devine primul operator important de televiziune și Internet prin cablu din România care introduce plățile mobile. Astfel, românii care utilizează aplicația mobilPay Wallet și care sunt abonați la serviciile UPC, le vor putea plăti rapid și simplu, direct de pe smartphone.

Aplicaţia mobilPay Wallet este disponibilă pentru telefoane inteligente cu sisteme de operare iOS şi Android și poate fi descărcată gratuit din Google Play şi App Store. Ea poate fi folosită pentru plăţi diverse, de la facturi, la reîncărcarea cartelelor preplătite sau pentru produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.