CMF Watch Pro 2 și CMF Buds Pro 2 sau ce primești la 349 lei și 269 lei?

/
/
8 iul. 24
/

Alături de CMF Phone 1 au fost prezentate și alte produse sub acest brand: smartwatch-ul CMF Watch Pro 2 și căștile CMF Buds Pro 2.

CMF Watch Pro 2 este un smartwatch cu display AMOLED de 1.32 inci cu rezoluție de 466 x 466 pixel și rată de refresh la 60Hz. Sunt peste 100 de fețe de ceas disponibile și luminozitatea în peak este de 620 nits.

Cureaua de 22mm este interschimbabilă. Carcasa a fost fabricată din aluminiu.

🔺Coroana poate fi schimbată și are rol în controlul interfeței

Un factor inedit aici mi se pare faptul că poți să-i schimbi coroana. Nu-mi amintesc un alt smartwatch cu o funcție de genul. Încorporează senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, nivelul de oxigen din sânge, algoritmul pentru somn a fost actualizat și îmbunătățit. Sunt peste 120 de moduri pentru activitățile sportive desfășurate.

Are GPS integrat și asta ajută pe partea de localizare mai promptă. Datele înregistrate pot fi exportate în Strava, Apple Health și Google Health Connect. Pot fi efectuate apeluri, primește notificări etc.

Au adus certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful. Bateria de 305 mAh îi aduce autonomie de până la 11 zile în utilizare normală și 9 zile la utilizare intensă. Sosește în mai multe variante de culoare: portocaliu, gri închis, gri deschis, albastru.

Sunt și ceva widgets ce pot fi customizate la nivel de interfață grafică.

Prețul său este de 349 lei în magazinul oficial ce livrează și în România, iar livrările încep din 23 iulie 2024.

CMF Buds Pro 2 păstrează designul de la CMF Buds, dar noutățile sunt la interior. Driverele sunt de 11mm și tweeter-ele de 6mm ar trebui să livreze un sunet mai bogat în opinia producătorului. Au suport pentru codecul LDAC, iar ANC-ul ar fi capabil să anuleze până la 50dB din zgomotul generat de mediul înconjurător. Pe carcasă și-a făcut loc și un buton ce permite reglarea volumului, acceptarea unui apel sau activare / dezactivarea ANC.

🔺Cele 4 variante de culoare pentru CMF Buds Pro 2

Sunt trei microfoane pe fiecare cască. Bineînțeles, și aici se vorbește despre Spatial Audio Effect pentr o experiență surround cât mai bună. Autonomia ar fi de până 41 ore cu energia stocată în carcasă și asta cu ANC-ul dezactivat și până la 30 ore cu ANC-ul activat.

Le găsiți în magazinul oficial la 269 lei și varianta pe portocaliu debutează din 23 iulie, iar celelalte trei versiuni sosesc din 23 iulie 2024.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Shuffle Wallet 2.0 – prezentare: card holder cu prindere MagSafe și localizare Apple Find My & Google Find Hub, dar și cu preț pe măsură

Am primit acum câteva săptămâni spre prezentare un „portofel” Shuffle Wallet 2.0, dar abia acum mi-am găsit câteva minute spre a-l prezenta. Am pus între ghilimele „portofel”, fiindcă acest termen ar fi însemnat că gadgetul de față poate primi și bani (hârtii, eventual și monede), dar nu este cazul. Așa că, mă voi referi la…

Smartwatch Garmin fenix 9 (47mm AMOLED) – review: unul dintre cele mai avansate ceasuri pentru monitorizarea activităților fizice, dar totul cu un preț…

Anul trecut, cam tot prin această perioadă, vă prezentam pe larg Garmin fenix 8 Pro, iar acum a venit rândul noii generații, doar că de data aceasta vorbim despre versiunea de bază, nu cea Pro. Așadar, fără alte introduceri, haideți să vedem cum se prezintă la raport Garmin fenix 9. 

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.