CNA va controla YouTube şi alte platforme de partajare conţinut video similare

/
/
4 oct. 21
/

Vă sună cunoscut acest titlu ? Este şi normal pentru că nu scriem prima dată despre aşa ceva. În aprilie 2020 aflam că Guvernul trebuie să transpună în legislaţia naţională Directiva UE nr. 1808 / 2018 cu privire la serviciile media audiovizuale, care are ca scop, printre altele, “nivelarea terenului de joc” al pieței de profil din punct de vedere al poverii reglementării, audiovizualul clasic considerându-se nedreptățit din acest punct de vedere în comparație cu noii jucători online, inclusiv din social media.

Se doreşte astfel ca platformele de partajare materiale video în stilul Youtube să intre sub controlul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

În aprilie 2020 proiectul nu a intrat în sedinţa de Guvern, nici în martie 2021 nu s-a întâmplat acest lucru, însă a treia oară s-ar putea să fie cu noroc. Asta şi pentru că Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României deoarece nu a transpus la timp noile norme privind serviciile mass-media audiovizuale.

Pentru cei ce nu ştiu, procedura de infringement implică mai mulţi paşi pe care îi face Comisia Europeană în raport cu un stat membru. Primul pas este cel de atenţionare. Dacă ţara respectivă nu reacţionează, Comisia Europeană o acţionează în instanţă la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă statul respectiv este găsit nevinovat, procedura se încheie, dacă este găsit vinovat, procedura merge mai departe, iar ţara respectivă poate fi amendată destul de zdravăn.

Momentan noi suntem în prima etapă, tocmai de aceea cred că a treia oară acest proiect de lege va ajunge în sedinţa de Guvern.

Ce va putea face CNA după adoptarea acestei legi ?

  • va putea solicita stergerea sau restricţionarea anumitor materiale video în baza unei decizii motivate;
  • va putea solicita furnizorilor de servicii de găzduire să înlăture, să dezactiveze sau să restricţioneze accesul la o platformă de partajare a materialelor video;
  • va putea solicita operatorilor de registre să elimine numele de domeniu al unei platforme de partajare a materialelor video.

CNA va putea solicita furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video să îndepărteze sau restricționeze conținut numai în baza unei decizii motivate, iar decizia trebuie să fie suficient de precisă și argumentată în mod corespunzător, astfel încât să permită furnizorului să ia o decizie avizată și cu toată diligența necesară în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a da curs notificării primite.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Focus Sat introduce pe platforma de streaming video Focus+ un abonament special dedicat filmelor şi serialelor (cât costă şi ce facilităţi oferă acesta)

Focus Sat continuă diversificarea platformei de streaming video Focus+ şi anunţă lansarea unui abonament special dedicat filmelor şi serialelor.

Google Play va permite utilizatorilor testarea jocurilor înainte de a decide dacă le cumpără sau nu

Se pare că nu toate deciziile Google denotă disperarea după bani, unele chiar au rol de suport şi de ajutor pentru acei utilizatori ce doresc achiziţionarea de materiale pentru entertainment.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.