Coletele din afara Uniunii Europene stau cu săptămânile blocate la Poşta Română

/
/
25 nov. 21
/

Dacă v-aţi comandat produse din afara Uniunii Europene (aici includem şi Marea Britanie) pentru a le oferi cadou în perioada sărbătorilor de iarnă, s-ar putea să aveţi surprize neplăcute legate de livrarea la timp a acestora.

Începând cu data de 1 octombrie s-a încheiat perioada de tranziţie până la care coletele puteau fi predate destinatarilor în baza formularelor vechi, după această dată toate pachetele trebuie să treacă printr-un nou soft de vămuire (în special cele cu valoare redusă). Acest soft trebuie integrat cu cel al Poştei Române, însă procesul se face într-un ritm extrem de lent (în unele situaţii integrarea este mult îngreunată de calculatoarele foarte vechi).

Deşi în teorie noul soft ar trebui să fluidizeze viteza de vămuire, de la început de octombrie procesul avansează cu mare dificultate, coletele fiind blocate cu săptămânile în depozitele Poştei Române (în cele mai negre scenarii vorbim şi de luni de aşteptare). Se pare că în prezent vorbim de peste 30.000 de colete întârziate ce stau în depozite.

Nu vreau să vă stric seara, dar daca încă nu v-au ajuns pachetele din China, nu cred că le mai primiţi anul acesta.

Surse: digi24.ro, stirileprotv.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Premiile Gadget.ro – ediția 2026 (15 ani de activitate)

Pe 11.11.2026 am organizat premiile Gadget.ro în ediție 2026. Locația aleasă a fost the villa. Event House Casa Dimitrie Bolintineanu.

Disney+ intră la regim şi oferă reduceri importante în primele două luni

Disney+ este prezent în România din vara anului 2022 şi deşi are o librărie de filme interesante, este şi unul dintre cele mai scumpe servicii de streaming video din ţara noastră.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.