Comisia Europeană nu este de acord cu ANCOM şi blochează propunerea de a obliga compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România (este deschisă o investigaţie)

Retelistica
/
/
6 feb. 26
/

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.

ANCOM susţinea la acel moment că în aceste localităţi DIGI este fie majoritar într-o proporţie covârşitoare, fie furnizor unic şi există riscul să facă abuz de aşa numita poziţie dominantă.

Propunerea ANCOM a ajuns pe masa Comisiei Europene, iar aceasta a revenit cu un răspuns săptămâna aceasta. Reprezentanţii europeni au anunţat că au „îndoieli serioase” privind compatibilitatea măsurii cu legislaţia europeană şi blochează propunerea ANCOM.

Conform zf.ro, Comisia Europeană consideră că, în acest stadiu, ANCOM nu a furnizat dovezi suficiente care să susţină existenţa unor bariere ridicate la intrarea pe piaţă care ar împiedica accesul noilor jucători şi ar justifica impunerea reglementării. Bruxellesul este îngrijorat că o astfel de reglementare „ar putea descuraja investiţiile viitoare în întreaga Uniune Europeană”.

Oficialii europeni au demarat astfel o investigaţie amănunţită, una care va dura aproximativ 2 luni. La sfârşitul perioadei de investigaţie, Comisia Europeană poate fie să îşi ridice rezervele, fie să emită un veto în temeiul articolului 32 din Codul european al comunicaţiilor electronice.

Pe durata investigaţiei, ANCOM nu poate adopta proiectul de decizie.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Telekom România anunţă în premieră aplicarea clauzei de indexare şi scumpeşte abonamentele cu 5%

Orange, Vodafone şi Telekom (mai nou tot Vodafone) au în contracte acea clauza de indexare anuală a preţurilor. Aceasta spune la modul general că tarifele pot fi indexate cu o frecvenţă anuală prin simpla notificare transmisă anterior aplicării indexării.

Cameră de supraveghere interior ANONA PANO 4K UHD – review (Experiența 70mai adusă în domeniul securității din casa ta)

Îmi amintesc de prima mea cameră de supraveghere pentru interiorul casei, pe care am avut-o undeva prin 2012. Diferența dintre aceea și cea pe care o voi prezenta mai departe este uriașă, deși ca preț, raportat la acele vremuri și cele de azi, nu cred că sunt mari deosebiri. Cea din 2012 avea o poziție…

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini cum cred ei că vor arăta smartphone-urile peste 5 ani, în contextul dezvoltării inteligenţei artificiale

CEO-ul Xiaomi susţine că AIOS-ul va revoluţiona industria telefoanelor inteligente, Amazon doreşte să reintre pe piaţă cu un smartphone bazat pe AI, CEO-ul Nothing susţine că formatul actual al aplicaţiilor este învechit, iar acestea vor fi înlocuite de software AI, toate acestea informaţii apărute recent ne spun clar că viitoarele telefoane vor arăta altfel în…