În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.
ANCOM susţinea la acel moment că în aceste localităţi DIGI este fie majoritar într-o proporţie covârşitoare, fie furnizor unic şi există riscul să facă abuz de aşa numita poziţie dominantă.

Propunerea ANCOM a ajuns pe masa Comisiei Europene, iar aceasta a revenit cu un răspuns în luna ianuarie a acestui an. Reprezentanţii europeni au anunţat că au „îndoieli serioase” privind compatibilitatea măsurii cu legislaţia europeană, au blocat propunerea ANCOM şi au deschis o investigaţie.
Doar că de atunci lucrurile au evoluat diferit. Organismul Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (BEREC) a anunţat pe 4 martie că respinge toate îndoielile Comisiei Europene, concluzia fiind că intervenţia propusă de ANCOM este „proporţională şi justificată“.
Luând în calcul decizia BEREC, cât şi informaţiile suplimentare puse la dispoziţie de ANCOM, Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România.
“Comisia consideră că măsurile corective propuse de ANCOM – care vizează doar zonele neconcurențiale – sunt proporționale și justificate. ANCOM poate continua cu măsurile sale de reglementare.”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Surse: profit.ro, zf.ro