Compania Signify (fostă Philips Lightning) anunţă lansarea primului tub LED din Europa realizat din plastic reciclat

Diverse
/
/
24 mai 25
/

Compania olandeză Signify (fostă Philips Lightning) a lansat oficial în Europa primul tub LED realizat din plastic reciclat.

Denumit comercial Philips MASTER LEDtube T8 EM, acest tub LED conţine aproximativ 40% plastic reciclat post-consum (PCR) provenit din materiale precum plase de pescuit, bidoane de apă și faruri auto. Şi ambalajul acestui tub LED respectă cerinţele privind sustenabilitatea, acesta fiind fabricat în proporţie de 80% din hârtie reciclată.

Cu o eficiență luminoasă de până la 185 lm/W, Philips MASTER LEDtube T8 EM are o etichetă de eficiență energetică de clasa B. Durata sa de viaţă de 75.000 de ore reduce frecvența înlocuirii, iar atunci când vine acel moment, înlocuirea se poate face fără a modifica corpurile de iluminat existente, evitând astfel generarea de deșeuri suplimentare. La sfârșitul duratei sale de viață, tubul poate fi demontat cu ușurință și reintegrat în procesul de reciclare.

Soluția este potrivită pentru numeroase aplicații, inclusiv birouri, școli și depozite, și poate fi instalată oriunde, funcționând cu balast electromagnetic (EM) sau conectată direct la rețea. De asemenea, are o construcție robustă și un design din plastic rezistent la șocuri, testat conform standardului IEC 61549.

În comparație cu un tub fluorescent, Philips MASTER LEDtube T8 EM poate reduce emisiile de CO₂ cu 1.170 kg pe durata sa de viață. Economiile anuale de energie ar fi suficiente pentru a încărca 124 de smartphone-uri timp de un an.

Signify este prezentă în peste 70 de ţări şi este cunoscută în toată lumea prin intermediul brandurilor Philips, Philips Hue, Philips Dynalite, Interact, Colorkinetics şi WiZ.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un robot umanoid a fost escortat de poliţia chineză, după ce a speriat (fără să vrea) o femeie în vârstă de 70 de ani

Numărul roboţilor umanoizi începe să crească în China, aşa că este normal să apară şi astfel de cazuri mai puţin obişnuite.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.