Computex 2025: GIGABYTE a dezvăluit soluții complete de inteligență artificială – de la GIGAPOD, la AI TOP și AORUS RTX 5090 AI BOX și până la GiMATE

Hardware
/
/
27 mai
/

Computex 2025 a fost evenimentul în cadrul căruia mai toți expozanții de renume mondial au pus accentul pe AI. GIGABYTE a dus totul la un alt nivel, prin tema centrală „Leading Edge” fiind dezvăluite atât echipamente hardware de nivel industrial, cât și pentru afaceri mici și mijlocii, nefiind uitat însă nici utilizatorul obișnuit, mai mult sau mai puțin avansat. Pentru toți au fost aduse în față soluții AI complexe, (hardware + software), care să poată face față nevoilor diverse.

În centrul standului GIGABYTE de la Computex 2025 s-a aflat GIGAPOD, o infrastructură de ultimă generație pentru sarcini de lucru AI, proiectată la scară rack cu o densitate ridicată. Prin integrarea cu platforma sa de management GPM, GIGABYTE oferă o orchestrare unificată a resurselor, facilitând administrarea eficientă de la nivelul unui nod până la întregul cluster. Această soluție permite implementare rapidă, optimizarea sarcinilor și monitorizarea sistemului în timp real, devenind astfel un pilon esențial al infrastructurii AI scalabile.

Pentru a demonstra capacitatea GIGAPOD de a susține o densitate mai mare de calcul, GIGABYTE utilizează serverul G4L3 DLC și un modul rack 4+1, beneficiind de tehnologia de răcire Direct Liquid Cooling. Acest sistem sporește eficiența energetică și îmbunătățește performanța termică, asigurând condiții optime pentru operarea echipamentelor. 

În calitate de constructor de infrastructură pentru centre de date AI, GIGABYTE oferă servicii de nivel L12, acoperind consultanță, proiectarea facilităților, integrarea sistemelor, implementarea și operarea continuă a acestora. Cu o gamă completă de servere AI și sisteme rack compatibile cu AMD Instinct, Intel Gaudi 3 și NVIDIA HGX, GIGABYTE asigură densitate optimizată a performanței, o arhitectură scalabilă și integrare profundă la nivel de sistem, livrând soluții complete care reduc timpul necesar pentru obținerea rezultatelor AI.

Pentru afacerile mici și mijlocii care au nevoie de soluții puternice AI, GIGABYTE a prezentat noi produse în gama AI TOP, introdusă în premieră anul trecut, cu ocazia Computex 2024. Ca echipamente hardware, au fost afișate GIGABYTE AI TOP 500 (suportă modele AI între 405 și 685 miliarde de parametri, până la patru plăci grafice de tip 2-slot și până la două surse de alimentare) și GIGABYTE AI TOP 100 (suportă modele AI 110 – 200 miliarde parametri, până la două sloturi de plăci grafice de tip 3-slot și o sursă de alimentare). Ambele soluții sunt AI TOP Clustering ready, adică pot fi conectate unele cu celelalte prin port Ethernet sau Thunderbolt spre a extinde capabilitățile, pe măsură ce nevoile cresc.

Cei care doresc să-și configureze propriile echipamente GIGABYTE AI TOP au la dispoziție plăci de bază AI TOP cu chipset-uri Z890 și X870E, plăci grafice, SSD-uri (până la 109.500 TBW și de 20 de ori mai durabile decât SSD-urile enterprise), surse de alimentare (80-Plus Titanium, cu suport pentru până la patru PCIe Gen 5 GPU) și carcase.

Soluțiile GIGABYTE AI TOP sunt dezvoltate, în esență, pentru proiecte și afaceri mici și mijlocii care vor să integreze procese AI mai complexe în fluxul lor de lucru. De exemplu, GIGABYTE AI TOP 100 este recomandat proiectelor educaționale, creatorilor și echipelor mici, în timp ce GIGABYTE AI TOP 500 se adresează cercetătorilor (din domeniul medical, de exemplu) și mediului enterprise.

Pentru echipamentele GIGABYTE AI TOP este disponibil AI TOP Utility 4.0, un software pentru antrenamentul local al inteligenței artificiale, cu o interfață intuitivă atât pentru antrenamentul modelelor lingvistice mari (LLM), cât și pentru antrenamentul modelelor multimodale mari (LMM).

AI TOP Utility

AI TOP Utility dispune de tehnologie avansată de descărcare a memoriei, monitorizare a sistemului în timp real și strategii de antrenament personalizabile pentru dezvoltarea eficientă a modelelor. Modelele lingvistice suportate sunt foarte variate, inclusiv cele mai recente cu până la 405 miliarde de parametri.

Un alt echipament hardware care a atras atenția la Computex 2025 a fost AORUS RTX 5090 AI BOX, cel mai rapid eGPU din lume, cel puțin conform afirmațiilor oficialilor GIGABYTE. Acest eGPU a fost conceput pentru a îmbunătăți performanțele laptopurilor în gaming, creație și aplicații AI.

Dispozitivul extinde conceptul tradițional de eGPU dincolo de jocuri, oferind suport pentru o gamă completă de aplicații AI. Dotat cu cele mai recente interfețe Thunderbolt 5 și USB4, AORUS RTX 5090 AI BOX asigură conectivitate versatilă cu multe dintre laptopurile actuale. Toate specificațiile acestui eGPU pot fi parcurse aici.

Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim puțin și despre GiMATE, asistentul alimentat de AI care integrează un LLM avansat, prin care îți permite o interacțiune naturală cu produsele GIGABYTE din seriile AORUS MASTER, GIGABYTE AERO și laptopurile de gaming GIGABYTE AI. Practic, GiMATE suportă fie comenzi vocale, date prin intermediul microfoanelor, fie comenzi scrise.

Nu este nevoie de „mesaje predefinite” cum s-ar spune, tocmai acesta fiind rolul folosirii unui LLM avansat, adică acela de a permite o conversație mai naturală cu PC-ul GIGABYTE. De exemplu, poți face solicitarea „Vreau să mă joc”, iar GiMATE îți pune imediat la dispoziție întreaga listă de jocuri și aplicații de gaming de pe PC, din care poți alege imediat, iar asistentul AI se va asigura mai departe că setările sunt cele optime pentru acel joc / aplicație.

Cele mai importante funcții AI integrate în GiMATE sunt:

  • AI Power – tehnologia Power Gear II poate aduce un spor al autonomiei laptopului de până la 15% prin managementul inteligent al consumului de energie, bazat pe nevoile reale ale utilizatorului din fiecare aplicație sau joc rulate.
  • AI Performance – cu tehnologia AI Boost II sistemul este împins către performanțele maxime prin overclocking precis al GPU-ului și ajustarea corespunzătoare a turației ventilatoarelor.
  • AI Cooling – optimizează puterea de procesare a sistemului spre a putea opri complet ventilatoarele (în funcție de sarcină), pentru zgomot zero din partea laptopului.
  • AI Audio – tehnologia G-Cell determină suprafața pe care este așezat laptopul (lemn, material textil etc) și calibrează automat în consecință sunetul pentru o experiență audio pe cât se poate de plăcută.
  • AI Voice – filtrarea vocii în apeluri sau conferințe video și atenuarea zgomotului de fond pentru convorbiri clare.
  • AI Privacy – tehnologia G-Cell observă (prin intermediul camerei web) când persoane neautorizate apar în cadru și comută automat conținutul ecranului spre unul sigur (o anumită imagine sau aplicație predeterminată). Practic, dacă cineva (o persoană sau mai multe) încearcă să vadă ce este pe ecranul laptopului, este schimbată imediat imaginea actuală cu un conținut sigur.

Noutățile pentru GiMATE, prezentate cu ocazia Computex 2025, sunt Coder și Creator. Primul reprezintă un generator de cod, prin care oricine poate crea cu ușurință anumite linii de programare.

GIGABYTE GiMATE Coder

Ideea este de a fi clar atunci faci cerința, așa-numitul prompt, spre a obține apoi rezultatele așteptate. GiMATE Coder se recomandă drept un partener de nădejde pentru începători în ale programării.

GiMATE Creator este o platformă avansată de creare de imagini, care importă automat cele mai recente modele AI direct din Hugging Face. Practic, poți genera imagini unice prin intermediul modelului Stable Diffusion, care este actualizat automat în GiMATE.

Asistentul GiMATE este disponibil pe laptopurile AORUS MASTER 18 și MASTER 16 (AM8H și AM6H), AORUS ELITE 16 (AE6H), GIGABYTE Aero X16 (EG61H) și GIGABYTE Gaming A16 (GA6H).

Atât aici legat de soluțiile avansate AI pe care GIGABYTE le-a prezentat la Computex 2025 voi reveni cu un articol mai special despre fabrica GIGABYTE din Nanping, Taiwan, pe care am avut ocazia de a o vizita.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Samsung are în plan să dezvolte o întreagă categorie de „bijuterii tech”

Smartphone-ul va continua să rămână (cel puţin o perioadă de timp) principalul gadget al planetei, un device aproape complet, unul care va răspunde la din ce în ce mai multe nevoie (unele despre care nici nu ştim acum că le avem).

Trenurile de marfă din România au avut în 2024 o viteză medie comercială uluitoare de 15.15 kilometri / oră (mai rău ca în 2023 şi mult mai rău ca în 2020)

Nu ştiu cum să vă spun, dar suntem în anul 2025, un an în care purtăm conversaţii cu inteligenţa artificială, pe străzi circulă maşini autonome, iar în sălile de operaţii sunt folosite cu succes braţe robotice.

Am văzut Brick, filmul numărul 1 pe Netflix pe 13 iulie 2025, iar acesta intră bine cu o pungă de floricele şi o bere rece (că e vară doar)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.