Creștere a cifrei de afaceri de 17% pentru eMAG România și de 12% pentru întreg grupul pe anul fiscal încheiat + alte cifre și detalii interesante

Diverse
/
/
9 iun.
/

Cu câteva zile în urmă cei de la eMAG au organizat o conferință de presă în care au prezentat extrem de multe date despre evoluția din ultimul an, cel pe care compania îl numește anul fiscal 2025 (FY25) și care se întinde de fapt din aprilie 2024 până în martie 2025. Aparte de venituri în creștere și de investiții mai mari pe care le pregătește, vom descoperi mai departe detalii și mai interesante de atât.

Am văzut din titlu că eMAG continuă să crească, strict pe țara noastră veniturile pe FY25 au fost de 7.3 miliarde lei (+17% față de FY24). Ca cifră de afaceri pentru Dante Internațional SA (eMAG, PC Garage, Flip, Freshful și Fashion Days – toate din România) a fost vorba de 9 miliarde lei pe FY25 (+16%), deci observăm că „grosul” vânzărilor este susținut de eMAG.

Alte cifre și informații despre parcursul eMAG în FY25:

  • 45 de milioane de comenzi (41 mil pe FY24) plasate de clienții eMAG din cele trei țări unde magazinul este prezent (România, Bulgaria și Ungaria);
  • numărul mediu de comenzi per client pe an a crescut de la 8 în FY24, la 9;
  • 25% dintre clienți cumpără acum din mai mult de 7 categorii de pe site, față de 20% în FY24;
  • clienții din România au putut alege din nu mai puțin de 28 milioane de oferte în România (21 mil în FY24);
Conferinta eMAG Romania iunie 2025
  • după 5 ani de la implementarea serviciului Genius, sunt peste 1.5 milioane de utilizatori. Aceștia sunt de 3 ori mai activi decât clienții non Genius, plasează de 8 ori mai multe comenzi cu o valoare generală de 5 ori mai mare. Cei de la eMAG au făcut și un calcul cu cât a economisit în FY25 un client Genius în țara noastră față de unul non Genius – 415 lei doar pe eMAG, 625 pe două platforme ale grupului, 871 lei pe 3 platforme și 1.184 lei pe patru platforme;
Conferinta eMAG Romania iunie 2025
  • Serviciul My Wallet în procesul de check-out eMAG este disponibil pentru circa 3 milioane de români, care pot alege plata la 30 de zile fără dobândă, precum și 4 sau 6 rate cu dobândă zero. Sunt disponibile și finanțări de până la 10.000 lei direct din My Wallet, cu rate pe 12, 24 sau 36 de luni. Conform eMAG, 1 din 3 clienți eMAG revin la My Wallet. Topul categoriilor plătite cu My Wallet este dominat de categoria fashion femei (28%), urmată de categoriile fashion bărbați (23%), fashion copii (21%), console gaming (19%), anvelope (15%), îngrijire casă (14%), băuturi (11%), televizoare și sport cu câte 9%;
  • ponderea comenzilor cu livrarea la locker a crescut la 71% (65% în FY24);
  • implicarea AI în interacțiunea cu clienții a crescut și ea, 65% dintre interacțiuni fiind gestionate prin Inteligența Artificială. Pe de altă parte, AI-ul este implicat și în listarea mult mai rapidă a produselor în platformă. Astfel, AI este folosit pentru traduceri automate, generare titlu și completare caracterisitici, identificarea categoriei potrivite și editarea imaginilor;
  • numărul de selleri care activează în eMAG Marketplace a ajuns la 64.175 (56.972 în FY24). 15.1% dintre aceștia aleg să livreze prin Fulfilment by eMAG (FBE), față de doar 8.1% în FY24. Sellerii români care exportă prin eMAG Marketplace (în Bulgaria și Ungaria) au vândut de 552 milioane lei, față de 391 mil lei în FY24.

În cadrul conferinței, două dintre platformele grupului au avut și ele parte de prezentări dedicate. Astfel, despre Flip am aflat că urmează să intre în programul Genius în cel mai scurt timp (chiar de luna aceasta). Ca parcurs, am văzut că Flip a vândut primul telefon recondiționat în decembrie 2019, în 2022 platforma s-a extins în Bulgaria și Ungaria (în iunie, respectiv septembrie), în august 2023 au fost introduse tabletele, în octombrie același an Flip a ajuns și în Grecia, pentru ca în iulie 2024 să ajungă în magazin și laptopuri și ceasuri.

🔺Ca vânzări, Flip a avut un FY25 cu mult mai bun decât precedentul, de la 279.9 milioane lei la 408 milioane.

Legat de Freshful, am aflat că totul se întâmplă in-house. De la management depozit la livrare, cu lanț frigo până la ușa clientului, acolo unde este necesar. Foarte interesant mi se pare că clienții Freshful pot face retur SGR direct la livrator. Astfel, atunci când primești o comandă îți este oferit și un sac pentru ambalajele returnabile. Se pare că acest sac are un volum de 70 litri. Poți face gratuit retur SGR la primirea unei alte comenzi, urmând ca banii pe garanție să-ți fie alocați ulterior direct în contul Freshful. În luna martie 2025 au fost returnate nu mai puțin de 1.3 milioane ambalaje SGR.

Conferinta eMAG Romania iunie 2025

În FY25 capacitatea depozitului a crescut cu 50%, livrările on-time au fost în procent de 96.5%, iar acuratețea produselor livrate dintre cele comandate a fost de 99.83%. Au fost plasate 1.2 milioane de comenzi, cu o valoare totală de 357 milioane RON (+28%), ceea ce a condus la o valoare medie a coșului de circa 343 lei.

Pentru următorul an fiscal, Freshful își propune să deschidă un al doilea depozit, să diversifice metodele de plată și să ajungă la intervale de livrare chiar și de doar o oră.

În ceea ce privește investițiile pregătite pentru următorul an fiscal, grupul eMAG are rezervată o sumă totală de peste 1.2 miliarde de lei. Banii sunt repartizați astfel:

  • 782 mil pentru logistica de ecommerce (depozite, puncte de livrare în proximitate);
  • 208 mil pentru extinderea companiilor din grup (România, Bulgaria și Ungaria);
  • 163 mil pentru investiții în AI și tehnologie pentru personalizare și creșterea productivității;
  • 38 mil pentru extinderea gamelor de produse pentru mai multe companii din grup;
  • 21 mil pentru diversificarea produselor de plată flexibilă și creditare.

Ca încheiere, aș vrea să aduc și eu câteva impresii. Nu prea pot înțelege de ce ai folosi My Wallet pentru a cumpăra produse din categoriile fashion… Sincer, din întreg topul prezentat de eMAG cu secțiunile de produse la care este folosit My Wallet eu aș înțelege doar Televizoare, cumva o investiție pe care o faci pe o perioadă de mai mulți ani. Pe de altă parte, My Wallet nu înseamnă doar rate, ci se referă și la plata la 30 de zile, deci mai pot înțelege ceva din chestiunea fashion…

Recunosc că nu știam că Flip este prezent și în Grecia, țară unde doar această platformă din grupul eMAG este disponibilă (fără eMAG sau Fashion Days, de exemplu). De asemenea, nu știu cât succes va avea implementarea Genius și pentru Flip, nu e ca și cum ai cumpăra telefoane, tablete sau laptopuri atât de des spre a beneficia cu adevărat de avantajele acestui program. În schimb, e drept că este binevenit pentru cei care au deja Genius…

Investițiile în AI, cele de 163 milioane de lei, mi se par destul de mari pentru un singur an. Am primit lămuriri că este vorba despre intervenția AI pe tot mai multe segmente – de la analizele automate pentru My Wallet, la gestionarea mai eficientă a resurselor logistice (depozite, livrări etc), până la ajutor mai precis pe zona de customer service (funcționalitate Snap, de exemplu, care să fie și mai avansată).

Vouă cum vi s-a părut eMAG în ultimul an? Cât de des ați comandat de pe una dintre platformele grupului și care este gradul de satisfacție? În fine, zona de comentarii este deschisă pentru orice fel de expuneri, pozitive ori negative, vrem să știm totul 🙂.

Categorii: eMAG
Cuvinte cheie: cifra de afaceri, eMag, Freshful
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Sameday a început să afişeze reclame pe ecranele easybox-urilor

Diverse
/
/
13 iun.
Uite o ştire interesantă, una care cred că va împărţi (din nou) lumea în două tabere: pro sau contra acestei decizii.

TOP 10: Oferte eMAG din 11.06.25 (cel mai ieftin televizor 4K pe diagonala de 139 cm și cu nota 4.65 / 5, telefon mobil OnePlus cu 16 GB RAM și 256 GB stocare la 1399.99 lei, laptop HP Omen cu NVIDIA GeForce RTX 4070 etc)

Gadget
/
/
11 iun.
Am inclus în ofertele eMAG de astăzi și o pereche de căști in-ear Sony cu carcasă transparentă. Au recenzii incipiente bune și ar putea fi o alegere inspirată sub pragul a 500 lei.

TOP 10: Oferte eMAG din 9.06.25 (televizor OLED LG în generație 2025 cu reducere de 15%, laptop de gaming ASUS cu placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti, aparat de aer condiționat Mitsubishi cu 12000 BTU etc)

Gadget
/
/
9 iun.
Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află un soundbar Philips cu Dolby Atmos, un smartphone mid-range de generație nouă de la Motorola, o combină frigorifică încorporabilă cu Wi-Fi, dar și alte 7 produse ce s-ar putea să le considerați interesante.