Continuăm seria recenziilor pentru telefoane Cubot și azi avem pentru voi ultimul exponent al gamei X. După Cubot X15 și X16 a venit rândul celui mai puternic dintre ele, dar care totuși nu se diferențiază cu mult de primele două.

Cele mai mari deosebiri vor fi constatate la design, căci în rest, ansamblul hardware nu este cu mult schimbat. Cubot a ales și pentru X17 același procesor MediaTek ca și la precedentele modele X, dar de data aceasta a plusat cu cantitatea de memorie RAM ce ajunge până la respectabila valoare de 3 GB. 

Specificații pentru Cubot X17:

Specificatii Cubot X17

Design

Cubot X17 (5)

Cutia în care a venit Cubot X17 aduce în interior telefonul propriu-zis, încărcător de priză pe USB, cablu microUSB – USB 2.0, agrafă pentru acces la slotul sim, sticlă securizată de protecție pentru ecran, carcasă din plastic tare și un scurt manual de utilizare.

Observăm că avem deja montată o folie de protecție pe ecran. Așadar, Cubot X17 va fi protejat mult timp împotriva zgârieturilor ce pot apărea pe ecran sau chiar și pe spatele telefonului, grație husei din pachet. Totuși, nu avem căști în cutie.

Așa cum am observat și la modelele anterioare de la Cubot și X17 se prezintă bine la capitolul aspect. Este fabricat în mare parte din metal și sticlă, plasticul fiind reprezentat doar de două fâșii pe spate, cele de culoare albă.

Smartphone-ul este solid construit, nu scoate niciun zgomot oricum l-am strânge în mână. Finisările de detaliu mi s-au părut cele mai bune comparativ cu X15 și X16. Deci o evoluție există.

Partea frontală prezintă sub ecran cele trei taste capacitive specifice Android-ului, fără iluminare din spate. Lângă camera frontală există un led de notificare ce se poate aprinde în albastru, roșu sau verde.

Camera de pe spate iese destul de tare în relief și poate fi protejată de eventuale stricăciuni dacă folosiți mereu carcasa de protecție ce vine în cutie. Aceasta din urmă se atașează și se scoate foarte ușor, dar marginile sale sunt ascuțite. Necesitau ceva mai multă atenție la finisare fiindcă dau impresia că te pot tăia.

Cubot X17 este un smartphone elegant, bine construit, cu materiale de calitate, are o grosime redusă și nu păcătuiește mai deloc la capitolul design. Poate doar greutatea de 168 grame este ceva cam mare.

Ecran și sunet

Cubot X17 (19)

Avem la Cubot X17 același ecran pe care l-am apreciat enorm la predecesorul său, modelul X16. Un panel IPS de 5 inch cu rezoluție Full HD ce ar putea fi montat foarte bine și pe telefoane duble ca preț.

Avem culori intense, luminozitate ridicată și unghiuri largi de vizualizare. Albul este alb, iar constrastul bun.

Singurul lucru de criticat ar fi banda neagră din jurul display-ului, dar aceasta ar fi fost mai bine să o amintesc la capitolul design, căci ecranul în sine este unul excelent pentru gama de preț în care concurează Cubot X17.

Sunetul extern poate ieși printr-un mic orificiu de pe spatele dispozitivului, amplasat în colțul din stânga-jos. Nu este nici pe departe unul grozav, calitatea este dezamăgitoare, iar volumul maxim deloc suficient. Ai șanse mari să ratezi apeluri din cauza asta.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația se schimbă în bine. Avem o reproducere destul de fidelă a sunetului, calitatea este satisfăcătoare chiar dacă intensitatea maximă putea fi mai ridicată. Pentru mine este destul, dar sunt sigur că există persoane cărora le place să nu mai audă nimic în jur odată ce au pus căștile pe sau în urechi.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Cubot X17 (18)

Nu sunt mari noutăți în ceea ce privește ansamblul hardware. Mă refer la diferențe între Cubot X16 și modelul analizat azi. Practic, singura deosebire este dată de cantitatea de memorie RAM care ajunge de data asta la o valoare respectabilă de 3 GB.

Cuplată la un procesor entry-level cum este MediaTek MT6735A, un quad-core la 1.3 GHz pe Cortex-A53 și cu un accelerator grafic Mali-T720, nu poate face minuni. Ce-i drept, în navigarea prin meniu sau în sarcini ușoare ansamblul hardware se dovedește suficient. Depinde doar de tine și de așteptările pe care ți le faci de la un smartphone din zona asta de preț.

Sistemul de operare este un Android 5.1 Lollipop în care Cubot nu a intervenit deloc. Avem impresia că ”butonăm” un terminal Nexus atunci când acesta rula versiunea asta de software. Cel mai probabil nu întâlnim lag sau agățări enervante tocmai din cauza asta.

Totuși, odată ce-l pui la lucru pe Cubot X17 vei observa că procesorul nu poate ține pasul. Aplicațiile complexe și jocurile asemenea nu sunt tocmai bine rulate. Pentru mail, browsing, Facebook, YouTube sau altele de acest gen nu sunt însă niciun fel de probleme.

Alt aspect plăcut la Cubot X17 este dat de lipsa bloatware-ului. Nu avem decât suita Google, reprezentată de Chrome, Drive, Gmail, Hangouts, Maps, Play Store și YouTube și, pe de lată parte găsim Ant Keyboard, Browser, Clean Master (poate fi dezinstalată), File Manager, Gesture Control și Opera Mini. În rest, doar softuri fără de care un smartphone nu ar mai putea fi considerat telefon – Phone, Messaging, Email etc.

Performanță

Teste benchmark Cubot X17 (1)

Aveți mai jos, în tabel, toate rezultatele testelor de benchmark la care a fost supus Cubot X17:

Teste benchmark Cubot X17

 

Conectivitate

Cubot X17 (3)

Din punct de vedere al posibilităților de conectare, Cubot X17 nu aduce elemente inedite în gama lui de preț. Avem suport dual sim prin slot combo (1 x micro sim + 1 x nano sim sau 1 x micro sim + card microSD) cu viteze maxime 4G LTE în benzile 1/3/7/20 FDD (deci fără 4G de la Digi Mobil), Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, radio FM, micro USB pe laterala de jos și jack de 3.5 mm sus.

Butoanele pentru reglarea volumului și cel power sunt situate pe marginea dreaptă. Nu sunt foarte mult ieșite în afară și cu carcasa de protecție montată sunt mai greu de găsit.

Recepția semnalului GSM este de nivel mediu, iar în apelurile de voce calitatea și volumul din difuzor sunt bune. Nu ai probleme nici în situațiile ceva mai zgomotoase.

Cameră foto și video

Cubot X17 (15)

Avem din nou o cameră principală de 16 Megapixeli și una frontală de 8 Megapixeli. Tind să cred totuși că în ambele cazuri este vorba de o interpolare.

Nu-i însă nimic grav, căci rezultatele obținute sunt decente. Nu extraordinare, dar nici nu poți cere prea mult de la un smartphone ce joacă în liga în care o face Cubot X17.

Culorile sunt intense, uneori chiar prea saturate față de realitate, detaliile sunt suficiente, iar zgomotul de imagine apare imediat ce intensitatea luminii nu este a cote înalte. Pe display-ul telefonului pozele arată mai bine decât atunci când sunt analizate pe monitor. La fel și clipurile video.

Rezultatele sunt uneori ciudate, căci softul camerei are tendința de a supra expune scenele. Primele patru fotografii din galeria de la sfârșitul acestui capitol vă vor edifica.

Galerie de screenshots din aplicația camerei foto de pe Cubot X17:

 

Galerie de fotografii făcute cu Cubot X17:

Autonomie

Screenshot baterie Cubot X17

Deși avem practic același ansamblu hardware, același ecran și aceeași capacitate pentru baterie atât la Cubot X16, cât și la X17, rezultatele ce privesc autonomia sunt mult diferite. Și asta în detrimentul lui Cubot X17.

Dacă la X16 spuneam că poți prinde nu foarte greu o zi de dimineața până seara, la succesorul său nu mai este cazul de așa ceva. Jumătate de zi sau maxim trei sferturi sunt mai degrabă de așteptat.

În testul autonomiei specific Gadget.ro, când rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul nostru de YouTube, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Cubot X17 nu a prins decât 3 ore și 15 minute. Asta de la o baterie încărcată 100% până la un procent de 9%. Fratele X16 a prins cu o oră mai mult.

În concluzie, autonomia este una pe care nu prea te poți baza.

Preț

Cubot X17 – 799 de lei pe CamereDigitale.ro

Concluzii

Cubot X17 (24)

Niciunul dintre smartphone-urile Cubot din seria X nu este unul rău. X15, X16 și acum Cubot X17 dovedesc că poți primi un smartphone corect pentru banii plătiți.

În Cubot X17 am găsit un telefon foarte solid construit, bine finisat, cu materiale de bună calitate și care dispune de o memorie RAM generoasă. Sistemul de operare lăsat în stadiu nativ face ca în majoritatea timpului să ai parte de o experiență fluentă și asta se adaugă la plusuri.

Accesoriile de protecție ce vin deja în pachet te asigură că vei reuși să-l păstrezi în formă bună un timp îndelungat pe Cubot X17, iar camera, deși nu extraordinară, este decentă pentru prețul plătit.

Era să uit de ecran, de departe cel mai bun element pe care acest telefon îl are de oferit.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Cubot X17:

PRO

  • ecran IPS de foarte bună calitate, căruia nu poți cere mai mult;
  • sistem de operare Android 5.1 Lollipop nativ, ce rulează foarte bine în majoritatea timpului;
  • foarte puține aplicații preinstalate, deci fără bloatware;
  • construcție solidă, finisări bune, materiale de calitate;
  • 3 GB de memorie RAM;
  • accesorii de protecție livrate din pachetul de bază – folie gata montată pe ecran, suplimentar sticlă securizată, carcasă din plastic tare.

CONTRA

  • autonomie deloc suficientă;
  • sunet slab prin difuzorul extern.