Cum ajută noua tehnologie dezvoltarea unei companii [gamification concept]?

/
/
17 iun. 13
/

Discutăm zilnic despre cât de „deşteaptă” este tehnologia de astăzi, despre cum au apărut din senin gadgeturi precum smartphone-ul sau tableta şi mai ales cum dezvoltă acestea comportamentul uman. Noua generaţie tehnologică ne poate susţine marşul către vârful piramidei într-un mod care până acum părea utopic: jocul. Astăzi vreau să vă vorbesc despre un nou concept apărut în organizaţiile din întreaga lume, conceptul denumit GAMIFICATION .

Acest concept este la fel de nou precum iPad-ul şi a crescut la fel de bine ca acesta din urmă. În întreaga lume sute de organizaţii utilizează jocul pentru a-şi dezvolta angajaţii, pentru a-i face să performeze mai mult ca niciodată. Defapt conceptul de gamification înseamnă pe scurt ruperea barierelor monotone şi neproductive. De câte ori plecaţi dimineaţa la serviciu cu chef de muncă? Sincer, în 99,99% din cazuri, niciodată. Prin joacă se poate schimba acest lucru.

Nu v-ar plăcea să intraţi într-o competiţie cu colegii? O competiţie cu provocări, o competiţie care la final să vă aducă zâmbetul pe buze? Pentru a înţelege şi mai bine acest concept vă dau un exemplu:  NIKE +. NIKE + este o simplă aplicaţie pentru alergat care îţi permite să te compari cu alţi alergători, te motivează să atingi anumiţi parametrii de performanţă, să îţi urmăreşti evoluţia de-alungul timpului şi multe alte facilităţi. Cum ar fi să vezi că un coleg de al tău a alergat mai bine ca tine în aceeaşi perioadă de timp, chiar dacă tu eşti mult mai atletic ca el? Te-ar motiva sau nu să alergi mai bine ?

Astfel funcţionează conceptul de gamification. Managerul stabileşte regulile jocului, iar subalternii concurează. Câştiguri financiare nu ai, dar ai satisfacţia că ai terminat primul din echipă în cadrul concursului.

Acest concept nu ar fi putut creşte niciodată fără noile tehnologii. Smartphone-urile, tabletele, permit realizarea jocului în timp real. Poţi vedea evoluţiile celorlalţi participanţi, poţi comunica direct cu ei, poţi analiza strategia lor şi în funcţie de aceasta să îţi stabileşti propria strategie, poţi realiza pronosticuri şi cel mai important, te distrezi în timp real. Cine spunea că telefonul a fost inventat doar pentru a vorbi la el, s-a înşelat amarnic. Telefonul inteligent de astăzi susţine performanţa, susţine dezvoltarea.

Noua tehnologie este frumoasă, dar are o frumuseţe pe care trebuie să o descoperi.

gamification-word-cloud

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.

Care este principalul motiv pentru care un român nu alege o maşină electrică în 2026?

Recent am făcut câteva schimbări în viaţa profesională, iar de câteva luni pot spune că am o activitate cu mai multe implicări în domeniul auto. În tot acest timp am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am discutat speţe şi speţe, am omis păreri şi păreri şi pot spune că deşi există mai multe…