Abonamentele Starlink sunt disponibile în România de ceva vreme și pot constitui atât o soluție pentru zonele neacoperite de furnizorii tradiționali, cum ar fi o casă de la țară (dincolo de zona cu semnal), pentru schimbări dese ale locației, cât și variante de back-up pentru conexiunile principale, de bază. Prețurile încep de la 149 de lei pe lună, iar vitezele pot urca la 200 Mbps download, chiar 350 Mbps în anumite situații.
Soluția Starlink constituție dintr-o antenă satelit și un router la care se conectează. Dacă antena trebuei instalată pentru o vedere cât mai amplă spre sateliți, routerul se instalează în casă, având un cablu destul de lung care și alimentează antena. Routerul îți poate susține o rețea WiFi (are antene integrate), generația a treia oferind și 2 porturi UTP. Acoperirea e suficientă pentru un spațiu relativ mic, dar pentru mai multe etaje sau mai mulți pereți separatori trebuie să iei în calcul un echipament complementar.
Spuneam că routerul de generație a treia oferă și 2 porturi UTP. Într-unul dintre acestea poți conecta WAN-ul unui router ASUS, cu antene mai puternice și viteze mai mari. Scenariul e similar cu routerele cu mediaconvertoare de la Digi la care poți conecta un model propriu mai performant. Ca și acolo, și în cazul Starlink poți dezactiva NAT-ul propriu sau poți crea altă rețea în rețeaua curentă. Am testat ambele variante pentru a vedea cum performează mai bine.
De la început trebuie spus că extinderea are sens dacă adaugi un router mai performant decât cel de la Starlink. Și mai util e să folosești un router de tip mesh, pentru a adăuga alte noduri acolo unde semnalul nu se ridică la așteptările tale.
În cazul de față am optat pentru un router ASUS RT-BE88U. Este un model dual-band WiFi 7 de tip extensibil AiMesh. Oferă viteze de până la 7.200 Mbps și folosește tehnologii precum Multi-Link Operation (MLO) și 4K-QAM pentru a reduce latența, a gestiona mai bine traficul și a crește eficiența transferului de date pe benzile de 2,4 GHz și 5 GHz.

Cele patru antene detașabile oferă flexibilitate pentru optimizarea semnalului în locuințe sau spații mai mari, comparativ cu soluții integrate, fixe.

La nivel hardware, RT-BE88U este echipat cu un procesor quad-core de 2,6 GHz, 2 GB RAM și un sistem de răcire îmbunătățit, inclusiv o placă de aluminiu mai mare pentru disiparea mai eficientă a căldurii. ASUS spune că acest ansamblu îi permite să gestioneze fără probleme scenarii solicitante, inclusiv conexiuni de 10 Gbps, cloud gaming sau aplicații bazate pe AI.

RT-BE88U oferă două porturi de 10G (unul e SFP+), patru de 2.5GB și alte 4 de tip Gigabit. Cum le-ai putea exploata?

În cazul cel mai avansat, dacă ai deja un furnizor tradițional care îți poate oferi o conexiune de 2.5GB sau chiar 10GB, pe acesta l-ai putea conecta în portul 10G WAN/LAN. Astfel, rețeaua ta ar beneficia de cea mai mare viteză WAN. Cum ai putea dori și un back-up, vei conecta un UTP de la routerul Starlink în portul 2.5G WAN/LAN. Profitând de suportul Dual-WAN, în cazul unei probleme cu conexiunea principală, routerul va trece automat pe cea de back-up.

Dacă însă nu ești interesat de backup și vrei doar Starlink într-o zonă rurală, atunci cablul din portul LAN din Starlink va merge către un port WAN al routerului ASUS. Îți voi arăta cât de simplă e configurarea. Procedura e simplă și am realizat-o prin intermediul aplicației de mobil ASUS Router, pe un iPhone.

Scanezi QR-ul de pe spatele routerului, aplicația se conectează la rețeaua default și configurează apoi propria ta rețea WiFi.





După ce am pus la punct și rețeaua WiFi a routerului ASUS, am măsurat viteza conexiunilor în mai multe scenarii: de lângă routere, dintr-o cameră alăturată și de pe balcon. Pentru măsurători am apelat la aplicația Speedtest instalată pe un iPhone 15 Pro Max. Astfel, nu a contat că routerul ASUS oferă rețea WiFi 7.
În primă fază am testat viteza în rețeaua Starlink, în cameră cu routerul. Vitezele de download au variat – 219 Mbps, 231 Mbps și 281 Mbps, la fel și cele de download: 31.5 Mbs, 31.4 Mbs și 24 Mbps. Am dedus o medie de 243,67 Mbps la download și de 28.97 Mbps la upload.
Starlink versus ASUS
Am trecut pe rețeaua ASUS și am obținut viteze de download de la 204 Mbps la 348 Mbps și de upload de la 22.9 Mbps la 56.5 MBs. Eliminând extreme de la download am obținut mediile de 235 Mbps la download, respectiv 39,6 Mbs la upload. Având în vedere fluctuațiile antenei Starlink și ale serverelor de testare, putem spune că rezultatele sunt similare. Practic, nu simți nicio diferență în plus pe WiFi-ul ASUS conectat la rețeaua Starlink.
Am mers într-o cameră alăturată și am măsurat din nou. De această dată, conexiunea în rețeaua ASUS ne-a oferit viteze de download peste 200Mbs, în timp ce în rețeaua Starlink erau sesizabil mai mici.
Starlink versus ASUS
În cele din urmă am ieșit pe balcon, măsurătorile indicând o scădere puternică pentru routerul Starlink.
Starlink versus ASUS
În acest caz utilizarea unui router extra precum ASUS RT-BE88U e perfect justificată. Dacă ai o casă și vrei să te bucuri de internet via Starlink, e recomant să apelezi la un scenariu similar. Mai mult, suportul AIMesh îți permite să legi un alt nod ASUS pentru a extinde acoperirea.
În cazul unor dispozitive cu WiFi 7, vei profita la maximum de capabilitățile unui router precum ASUS RT-BE88U.
Din curiozitate, în cele din urmă am dezactivat rețeaua WiFi Starlink și am conectat direct routerul ASUS. Am reușit să atingem viteze de download de 300 Mbps, în aceeași cameră. Nu putem ști dacă semnalul antenei satelit devenise mai bun sau dacă într-adevăr conta eliminarea unui NAT din scenariu.

Dar ce alte avantaje mai obții, apelând la un router ASUS adițional în rețeaua Starlink? În primul rând, ASUS pune accent și pe administrarea rețelei și securitate. Permite configurarea a până la cinci SSID-uri prin Guest Network Pro, utile pentru oaspeți, dispozitive IoT, VPN-uri și control parental. În plus, include AiProtection Pro, funcții avansate VPN, suport VLAN și compatibilitate AiMesh pentru extinderea acoperirii și management mai simplu al rețelei.

Portul de 10 Gbps poate fi folosit pentru un NAS partajat în rețeaua biroului sau a casei tale. Cele patru porturi de 2,5 Gbps sunt potrivite pentru dispozitive care au nevoie de lățime de bandă mai mare decât Gigabit standard, de exemplu PC-uul de gaming, a cărui placă de bază poate include un port de 2.5G. Celelalte patru porturi Gigabit pot fi aplicate unor echipamente obișnuite: televizoare, imprimante sau camere IP.
Evident, dacă nu ai Starlink, poți folosi opțiuni de backup prin 4G LTE sau 5G Mobile Tethering prin dongle USB. Routerul ASUS RT-BE88U dispune de un USB 3.2 Gen 1.