Cum un comunicat de presă laudativ poate duce cititorii în eroare

14/12/2017

Mai multe site-uri şi bloguri din România au postat astăzi un comunicat de presă prin intermediul căruia se anunţa că revista Forbes a declarat smartphone-ul Huawei Mate 10 Pro ca fiind smartphone-ul anului 2017.

Chiar dacă titlul pare a fi unul meritat (în review-ul dedicat colegul meu Emil îl vede cel puţin într-un top 3 din 2017), informaţiile prezentate în comunicatul de presă nu sunt atât de wow pe cât par la prima vedere. Articolul cu pricina este scris de Ben Sin, un redactor Forbes, iar în cadrul acestuia autorul menţionează că în 2017 a testat undeva la 30 de telefoane inteligente, iar topul realizat de el nu prezintă cele mai bune device-uri de anul acesta, ci un top al favoritelor sale în funcţie de câteva criterii personale (în comunicat se prezintă succint faptul că terminalul a fost “premiat cu distincţia – Smartphone-ul favorit al anului 2017”).

În comunicat apar frazări precum ”publicaţia elogiază” sau “aspect apreciate de către publicaţia Forbes” sau “a fost premiat cu distincţia”, formulări care pot duce în eroare cititorii ca fiind punctul de vedere al revistei Forbes, cunoscută pentru celebrul său top al miliardarilor. Nu există niciun premiu, nicio distincţie a publicaţiei Forbes, este doar părerea autorului articolului. Are aceeaşi valoare ca un top făcut de mine, Darius sau Emil aici pe site.

Repet, nu neg că Huawei Mate 10 Pro poate fi unul dintre cele mai bune smartphone-uri ale anului 2017 (poate chiar cel mai bun), însă modul în care a fost scris acest comunicat de presă este deranjant, pe alocuri chiar mincinos.

Acesta este comunicatul de presă complet:

Noul flagship Huawei Mate 10 Pro, dispozitivul revoluționar care integrează capabilități AI disponibile acum pentru publicul larg, a fost premiat cu distincția “Smartphone-ul favorit al anului 2017” de către celebra publicație business de origine americană – Forbes.

Publicația elogiază în special performanțele procesorului Kirin 970, integrat în flagship, care, potrivit articolului dedicat este “pur și simplu cel mai puternic procesor disponibil pe sistemul Android”.

Kirin 970 integrează tehnologia AI și are ca element cheie o unitate neurală datorită căreia înregistrează o performanță de 25 de ori mai mare decât un cluster quad-core Cortex A-73 CPU.

 “Acest act de apreciere vine într-un moment special pentru Huawei, întrucât suntem pe culmile unei revoluții în ceea ce privește evoluția smartphone-urilor. Conform unui sondaj realizat de IDC, în 2016, aproximativ 5,6 smartphone-uri au fost vândute global pentru fiecare computer. Acest raport arată că piața smartphone-urilor este în continuă expansiune, iar noi trebuie să aducem inovații în permanență. De aceea, această recunoaștere ne motiveaza pentru a ne continua eforturile constante de a livra cele mai bune produse posibile.”, a declarat Fred Wangfei, Director of Huawei Romania Consumer Business Group.

În afară de procesorul puternic, publicația amintește și de importanța duratei de viață a bateriei și performanțele camerei foto, care se detașează în mod clar față de competiție. De asemenea, selecția de moduri de fotografiere disponibilă pe noul Mate 10 Pro, precum și interfața intuitivă EMUI, sunt aspecte apreciate de către publicația Forbes.

În contextul articolului, Forbes a comparat noul flaghip Huawei cu smartphone-uri de la producători diferiți, printre care Samsung Galaxy Note 8, iPhone X și LG V30.

Validarea unui produs de către publicația Forbes este diferită față de orice alt test realizat de o instituție media, fiind unul dintre cele mai respectate brand-uri din presa business la nivel mondial. Publicația este cunoscută pentru clasamentele sale, ce includ cei mai prosperi oameni de afaceri din America (The Forbes 400), topul miliardarilor, precum și topul companiilor la nivel global (“The Forbes Top 2000”).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.