Telefoane Mobile

HMD Global şi Asociaţia EcoAssist au anunţat lansarea proiectului “Plantăm Împreună”, o iniţiativă parte a campaniei “Plantăm fapte bune în România”.

Mecanismul din spatele acestei idei este foarte simplu: cumperi unul dintre noile smartphone-uri Nokia, introduci codul IMEI pe site-ul plantamfaptebune.ro/plantamimpreuna, iar echipa din spatele campaniei va planta între doi şi cinci copaci în funcţie de device astfel:

  • pentru Nokia XR20 – cinci arbori;
  • pentru Nokia X20 – patru arbori;
  • pentru Nokia X10 şi Nokia G50 – trei arbori;
  • pentru Nokia G20 şi Nokia G10 – doi arbori.

Copacii vor fi plantaţi în judeţele Alba, Bacău, Cluj, Sibiu şi Timiş.

În ultimii ani, HMD Global a făcut o serie de pași importanți pentru a reduce impactul asupra mediului – de la renunțarea la încărcătorul de telefon din cutie și până la asigurarea unei durate de viață cât mai extinse a terminalului, prin actualizări constante de securitate. Toate acestea ajută planeta prin reducerea deșeurilor electronice.

„Anul acesta ne-am impus ținta ambițioasă de a planta un milion de arbori pentru a ajuta la reconstruirea mediului înconjurător și a putea face față noilor provocări, iar România pune o piatră de temelie importantă în atingerea acestui deziderat. Suntem hotărâți să ajutăm la ghidarea actualului sistem economic către un model mai sustenabil – fie că vorbim de transformarea circuitului de producție pentru a ne asigura că terminalele noastre pot fi folosite în parametri optimi pentru cel puțin 3 ani, cu mai bine de un an peste media europeană, de donarea întregii sume acumulate din vânzarea încărcătoarelor către ONG-uri care contribuie la eliberarea de deșeuri a canalelor navigabile, sau, iată, de asumarea unor obiective de refacere a biodiversității fără de care nici noi, nici generațiile viitoare nu am putea trăi în condițiile cu care ne-am obișnuit. HMD Global este o companie responsabilă aflată în continuă transformare și credem cu tărie că trebuie să contribuim activ la impunerea unor noi standarde în domeniu. De aceea ne bucurăm că o inițiativă proactivă ca Plantăm fapte bune în România a observat acest lucru și ni s-a alăturat fără ezitare în această călătorie frumoasă”, a declarat Robert Siewierski General Manager Europa de Est, HMD Global.

Categorii: nokia

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro și Acer Aspire V3-571G.