Curios sau nu, Windows 11 pierde cotă de piaţă, în timp ce Windows 10 câştigă cotă de piaţă

/
/
2 mai 24
/

În contextul în care Microsoft trage tare în continuare să mute utilizatorii de pe Windows 10 pe Windows 11, evoluţia începutului de an este cât se poate de curioasă.

În ianuarie 2024 Windows 11 avea o cotă de piaţă în lumea Windows de 27.83% şi era pe un trend crescător, în timp ce Windows 10 avea o cotă de piaţă de 66.47% şi era pe un trend descedent. La prima vedere această evoluţie pare cât se poate de normală, noul înlocuieşte vechiul.

Însă în următoarele trei luni ceva s-a schimbat, iar lucrurile s-au inversat. Windows 11 a ajuns să aibă în aprilie 2024 o cotă de piaţă de 25.69%↘️, în timp ce Windows 10 a crescut la 70.01%↗️. Deşi la prima vedere vorbim de doar câteva procente, în realitate acestea se traduc în milioane de utilizatori, unii care se pare că s-au întors la Windows 10.

Este posibil să fie o simplă anomalie, lucrurile urmând să intre din nou pe un făgaş normal în perioada imediat următoare. Şi vor intra, dacă nu cu vorba bună, cu forţa. După cum probabil ştiţi deja, suportul tehnic pentru Windows 10 va fi încheiat oficial pe data de 14 octombrie 2025.

După aceasta dată utilizatorii vor mai putea primi actualizări doar prin achiziţionarea pachetului Extended Security Updates, unul care va costa din ce în ce mai mult, de la an la an:

  • Anul 1 de după încheierea suportului tehnic – 61 dolari;
  • Anul 2 de după încheierea suportului tehnic – 122 dolari;
  • Anul 3 de după încheierea suportului tehnic – 244 dolari;
  • Anul 4 de după încheierea suportului tehnic – 427 dolari.
Surse: neowin.net, statcounter.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferte de primăvară la key-urile pentru activarea Windows 11, Office 2021 Pro (Office 2019 și Office 2016 au rămas fără suport pe partea de vulnerabilități de securitate din partea Microsoft)

Sunt mai multe oferte interesante pentru cei ce doresc să activeze o licență full de Windows și Office. Prețurile mi se par atractive, iar shop-ul ce le comercializează are parte de recenzii excelente.

Oferte la key-urile de activare pentru Windows și Office la prețuri din ce în ce mai atractive – 12.25 euro pentru Windows 11 și 30.25 euro pentru Office 2021 Professional

GoDeal24 a adus mai multe oferte de Ziua Internațională a Femeii, iar Windows 11 și Office 2021 sunt la unele dintre cele mai bune prețuri de până acum.

Crazy Sale la key-urile de activare pentru Windows și Office – Word, Excel, PowerPoint și Outlook la 160 lei

Sunt mai multe promoții pregătite de către Godeal24 pentru cei interesați de activarea Windows și Office în diferite iterații, iar toate detaliile le aveți în rândurile următoare.