Am dat murele pe mere și nu-mi pare rău

/
/
18 oct. 17
/

Articolul ăsta îmi stă „pe degete” de ceva vreme. A intervenit însă inevitabilul. Trebuie să fiu onest.

Majoritate dintre voi cunosc motivele pentru care, timp „de-o viață” am fost utilizator BlackBerry și Microsoft; pentru cei care nu știu, o scurtă căutare în articolele publicate anterior va elucida misterul.

Haideți totuși să o spun pe șleau: articolul ăsta este scris de pe un MacBook Pro. Pe birou tronează un iPhone și un iPad. Pe mână am un Apple Watch. Ascult, în AirPods, muzică de pe Apple Music.

Stupoare. Leșin. Șocant. O să rămâi prost. N-o să-ți vină să crezi.

Sunt un iSheep, 101%.

Ok, îți ofer câteva secunde ca să spui de trei ori „te lepezi de Apple?!” și să scuipi în sân.

Acum că am zis-o p-aia dreaptă haideți să vedem de ce am recurs la asemenea „acte reprobabile”.

În primul rând mă simt dator, ca utilizator „Apple all-in”, să-mi spun părerea despre produsele pe care le utilizez zilnic:

  • produsele Apple nu au cel mai bun/frumos design
  • produsele Apple nu utilizează cea mai nouă tehnologie
  • toate produsele Apple oferă un raport preț-calitate deplorabil, la limita nesimțirii
  • toate produsele Apple sunt inferioare ca funcții și funcționalitate

Vreți câteva exemple? Puneți un iPhone 8 lângă un Samsung S8. Vedeți care sunt specificațiile unui MacBook Pro și cât costă, comparat cu orice alt ultrabook de pe piață. Vedeți limitările iOS vs Android si macOS vs Windows (sau Linux).

Păi mă Răzvane, dacă spui cu gura (mâna?) ta că-s urâte, proaste și scumpe, de ce Doamne iartă-mă ai mai dat atâta amar de bănet și ți-ai schimbat fundamental modul de funcționare/utilizare?!

Succint? Unitate!

Apple e singura companie care, în momentul de față, îmi oferă sentimentul de unitate, predictibilitate și stabilitate a tuturor produselor.

Simt că trăiesc într-o lume în care totul pur și simplu funcționează, întotdeauna, fără ca eu să fac eforturi ca lucrurile să funcționeze așa cum ar trebui.

Aplicațiile funcționeaza la fel, indiferent dacă le utilizez pe smartphone, tabletă, ceas sau notebook. Nu trebuie să procesez multiple tipuri de utilizare, gândire, concept, în funcție de device-ul pe care-l utilizez în acel moment.

Există un limbaj unitar, unde totul e „din același film”; iar aici mă refer atât la sistemele de operare cât și la design.

Nu mi se oferă variante „patched-up” ci mi se oferă produse hardware și software pentru majoritatea scenariilor de utilizare.

Nu simt nevoia unui procesor mai rapid, a și mai mult RAM, a unui GPU mai puternic. Ca să fiu sincer, habar n-am cât RAM are fiecare device și chiar nu mă interesează.

Se simte la tot pasul că cineva are atenție la detalii, iar detaliile astea mici fac o diferență enormă.

Ți se spune pe șleau exact cum stă treaba. Am învățat că există doar două variante: se poate, nu se poate. Ceea ce se poate, funcționează perfect. Ceea ce nu se poate, nu se poate și „aia e”. Nu există o semi-posibilitate, o posibilitate diluată sau ceva posibil funcțional.

Toate produsele îmi oferă sentimentul și realitatea de „rock-solid”. Plec de acasă fiind sigur că toate device-urile vor „trage” cot la cot cu mine întreaga zi, fără emoții. Simt „sânge de BlackBerry” chiar dacă vorbim de produse total diferite.

Din păcate, oricât de mult mi-am dorit, nu am reușit să (re)găsesc aceste sentimente în restul device-urilor de pe piață. Am „investit” în cele mai bune/scumpe/performante device-uri Microsoft, Google, Samsung, LG etc. Crede-mă, am încercat, mi-am dorit cu adevărat. Însă…nu s-a întâmplat.

Da, trăiesc într-o lume cu multe porți închise. Urăsc din toată inima politicile Apple și indiferența față de ceea ce cere „piața pasionaților de tehnologie”. Însă știi care-i treaba? Mă simt în siguranță și sunt extrem de fericit în mica mea „walled garden”.

Categorii: Apple, Opinie
Cuvinte cheie: apple, iphone
Razvan Rosca
Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.

Am văzut Jingle Bell Heist, filmul numărul 1 pe Netflix pe 30 noiembrie 2025, iar acesta te plictiseşte rău de tot, dar îţi binedispune soţia / logodnica / prietena

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Lansarea smartphone-ului subţire iPhone Air 2 ar putea fi amânată pentru 2027

În toamna acestui an Apple a lansat unul dintre cele mai subţiri smartphone-uri din lume, iPhone Air. Acesta are o grosime de doar 5.6 mm şi cântăreşte 165 de grame.

Aplicaţia Apple Sports este disponibilă oficial şi în România

Începem săptămâna cu o veste bună pentru fanii Apple din ţara noastră. Cel mai recent update al aplicaţiei Apple Sports vine cu suport pentru mai multe ţări europene, printre care şi România.