De ce Elon Musk se teme de inteligența artificială

17/07/2017

Discuția este lungă și merită a fi purtată, mai ales că semnale de alarmă au tras mai multe nume cu greutate din industria it&c. Până și Elon Musk luat de unul singur aș spune că merită a fi ascultat. Până la urmă vorbim cu fondatorul PayPal, cel ce a pus în aplicare ideea automobilului electric cu succes prin Tesla, a impulsionat tehnologia spațială prin SpaceX etc. 

Cei de 30 – 40 ani sunt familiarizați cu seria Terminator și celebra rețea Skynet ce considera omenirea drept o amenințare. Rețeaua diabolica ce controla roboții și îi întorcea împotriva noastră. La momentul respectiv, părea un viitor îndepărtat pentru această situație problematică. Uite că tehnologia a evoluat în ritm alert, iar primele rețele complexe de machine learning încep a-și arăta o mică parte din potențial.

Aș face o comparație cât mai plastică, este ca și cum noi în 2017 prindem invenția roții de acum peste 3 – 4000 de ani, iar de acolo când AI-ul va intra în pâine va fi comparabil cu un monopost din Formula 1. Suntem în etapele cele mai rudimentare cu putință și deja posibilitățile de dezvoltare ne dau frisoane.

Elon Musk spune că inteligența artificială este o amenințare pentru existența omenirii așa cum o știm până acum. Promovează o reglementare proactivă în domeniu, spre a combate efectele nocive ce pot fi generate fără o supra-reglementare.

Problema merită a fi văzută din două aspecte:

1. Roboții vor prelua multe dintre activitățile de rutină și în 50 de ani vor dispărea sute de milioane de job-uri la scară globală. O adevărată revoluție ne așteaptă și nu am trecut niciodată printr-o etapă de gen în istoria omenirii, mai ales într-o perioadă de timp atât de scurtă. Revoluția industrială s-a realizat în peste 200 de ani, chiar și la 200 de ani distanță de la invenția motorului cu aburi mai erau state ce trăiau în evul mediu ca nivel de dezvoltare socială, relații interumane etc. Meserii precum cea de șofer vor fi în mare pericol, în maxim 20 – 30 de ani, dacă nu chiar și mai devreme.

Se discută pe sistem socialist și deja se fac teste prin Norvegia, Canada. În sensul în care să se ofere o remunerație din partea statului pentru fiecare cetățean, iar omul să fie capabil cu suma respectivă să se întrețină, un ajutor de șomaj semi-permanent. Mi se pare prea frumos ca să fie pus vreodată în aplicare. Să fim serioși, noi nu suntem în stare să-i ajutăm în 2017 pe cei ce mor de foame și sete, darămite să acceptăm plata unora fără să facă nimic. Uitați-vă la ce se întâmplă în țara noastră cu ajutoarele sociale, câte critici sunt în online – unele pe bună dreptate. Putem dezbate la nesfârșit, o soluție trebuie să apară. Totul ține de educație și cum se adaptează școala la realitățile mileniului al III-lea. În țara noastră nu aș fi prea optimist.

2. Capacitatea AI-ului de a-și dezvolta software fără intervenția umană. Aici este marea nebunie. Facebook s-a trezit că AI-urile dezvoltate intern își și creionaseră un limbaj separat. DeepMind-ul de la Google a folosit metode agresive într-un joc spre a-și atinge țelul. Ideea este că totul se rezolvă printr-o standardizare a procesului din spatele AI. Ori asta mi se pare de-a dreptul imposibil de atins. Vor fi mereu jucători ce vor prefera să deschidă cutia Pandorei, să obțină un avantaj cât de mic și de aici disponibilitatea în a lăsa AI-ul să-și facă de cap. Mai ales când în scenă vor intra Rusia, China, India, pe lângă jucători de acum ce sunt corporații: Microsoft, Facebook, Google etc.

Cred că în continuare este prea devreme să ne speriem. Avem cu adevărat o lume ce evoluează diferit: una supra-tehnologizată și alta blocată cumva atemporal. Sunt prea mic ca să văd soluții la problema inteligenței artificiale și sunt optimist din fire. Cred că potențialul din spatele AI nici măcar nu ni-l putem imagina la momentul ăsta. Am putea să economisim mult în dezvoltarea de noi tehnologii, să găsim soluții la boli cumplite și chiar să obținem imortalitatea. Nu în timpul vieții noastre, în 2 – 300 de ani, dacă planeta mai are răbdare cu noi până atunci.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.