Nu ştiu cum sunteţi voi, dar mie personal îmi este câteodată dor de primul meu telefon. Nu era cel mai tare la ora aceea, nu avea dotările fiţoase din ziua de astăzi, dar eram mândru că deţineam un Siemens A55. L-am primit cadou de la părinţi de ziua mea când am împlinit 14 ani şi poate de aceea a avut o semnificaţie mult mai mare.
A fost un telefon de care îmi voi aduce aminte toată viaţa pentru că a reprezentat ceva pentru mine. Am momente când îmi este dor de el. Nu era un telefon de top, nu era ceva care să te dea pe spate, dar mie îmi plăcea. Avea un design elegant, tineresc, o cromatică drăguţă, un display monocrom care îmi ţinea mintea ocupată la orele care mă plictiseau (rupeam jocul Move the Box), nu îmi făceam grijă de semnal sau baterie, nu era un telefon monoton.
M-am bucurat de telefon toată perioadă cât l-am utilizat. O săptămână întreagă m-am lăudat cu cadoul primit de la părinţi la prieteni. Era un Siemens A55, nimic wow, dar eu eram fericit. Astăzi dacă îţi cumperi un smartphone după o luna îţi doreşti altul pentru că au apărut altele care ştiu mult mai multe chestii. Atunci nu îmi păsa de acest lucru. Aveam un telefon care îmi era suficient.
Îmi e dor de el. Sau poate nu de el, ci de perioada aceea. Perioada în care socializarea nu era online, era offline. Perioada în care primordial pentru mine era o minge de fotbal, nu un Xbox sau un iPhone 6. Perioada în care ne doream să creştem mari, singura perioadă în care timpul nu reprezenta o problemă. Îmi e dor de acei ani. Cred totuşi că acel telefon a fost primul semnal că viaţa mea, a noastră se va schimba. Tehnologia ne-a transformat. În ce? Nu ştiu clar. Ce văd este că uşor, uşor devenim nişte teleghidaţi. Dispare partea umană din noi şi ne raportăm la viaţă mult mai obiectiv decât o făceam înainte. Dacă te plimbi cu un mijloc de transport în comun vezi cum toţi oamenii stau cu ochii în ecrane şi se izolează. Unde-i umanismul în această acţiune?
Îmi e dor de Siemens A55 pentru că îmi aduce aminte de acea viaţă frumoasă, umană. Îl iubesc pentru lucrul ăsta. Dar îl şi urâsc în acelaşi timp pentru că tot el a reprezentat şi primul contact cu noua viaţă. Dar până la urmă, el doar mă avertiza. A fost doar începutul. Astăzi e doar amintirea. Mâine cine ştie, poate o arhivă pe un hard.
