De ce rețeta OnePlus One ar trebui să fie aplicată și de către HTC?

/
/
28 mai 14
/

OnePlus One este smartphone-ul pe care orice geek interesat de specificațiile device-ului său, dar și de maximă libertate în ce privește customizarea sistemului de operare Android îl caută cu febrilitate în a fi listat pe site-urile specializate. Prețul setat pentru OnePlus One este un alt motiv major pentru care sute de mii de posibili clienți salivează la momentul actual, cu ghilimelele de rigoare.

HTC este o companie taiwaneză care de-a lungul istoriei sale a comercializat doar telefoane inteligente / smartphone-uri. Au avut zeci de modele care au scris istorie și în ultimii ani de zile au ieșit în față cu Google Nexus One, HTC Desire, HTC Desire HD, HTC One X și HTC One M7 și HTC One M8. Am sărit peste HTC Sensation, telefonul care a băgat compania cu un picior în groapă și i-a îndepărtat de succesul făcut de Samsung cu seria GALAXY.

OnePlus-One (5)

HTC One M8 este un model de top. Vă ameninț de ceva timp cu un review, dar sper ca în zilele următoare să mă pun la birou cu telefonul în mână și să nu mă ridic până nu relatez toate impresiile formate de flaghsip-ul HTC.

Să revin la întrebarea din titlu. HTC ar putea fabrica un HTC One M8 din plastic, păstrând calitatea policarbonatului de la HTC One X, specificații de top și un preț de 250 – 300 euro, fără semnarea vreunui contract la un operator telecom.Telefonul nu ar mai avea nevoie de o campanie de marketing.

S-ar vinde pe baza buzz-ului creat, în stilul lui OnePlus One. Ar putea să-l comercializeze direct fără a mai intra în oferta companiilor telecom și a magazinelor online. Ar face un htc-store.com / .ro etc și cei interesați să-l cumpere direct. Acest model de business îl are Xiaomi care fabrică loturi de telefoane și le pune la vânzare pe canal propriu.

Da. HTC nu ar avea un profit considerabil, dar ar putea realiza câteva deziderate importante.

1. Ar schimba imaginea companiei, un buzz pozitiv care s-ar putea transfera și către alte produse HTC.

2. Categorii de clienți care se orientează spre alte branduri ar descoperi HTC și ar putea fi ușor de fidelizat prin experiența de utilizare oferită de smartphone.

3. S-ar transforma într-un model de business valabil pe termen lung, fără a mai depinde de campaniile giganților telecom, de discount-urile oferite magazinelor online etc.

Mă gândesc că ar ieși pe profit pentru că pe partea de Research & Development nu ar fi prea mult de investit (Sense UI ar fi preluat de la HTC One M8, difuzoarele de la același smartphone, hardware-ul nu costă chiar așa mult / dovada ar fi existența OnePlus One).

Cuvinte cheie: HTC, HTC One M8, OnePlus One
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.