Pe 24 august la ora 11.00 la hotel Radisson din Bucureşti are loc prezentarea oficială a tabletei pc Dell Streak de care v-am vorbit în atâtea articole:
1. Un nou rival pentru iPad – Dell Streak;
2. Dell Mini 5 a devenit Dell Streak 5;
3. Dell Mini 5;
4. Dell Streak – încrucişare între smartphone şi tablet pc.
Vor vorbi:
Valentin Nicolaie – reprezentant Dell;
Iulian Stanciu – director general eMag (presupun că v-aţi da seama ce magazin va vinde primul produsul celor de la Dell).
S-au mişcat repede dacă ne gândim că nu a trecut mai mult de o lună de la prezentarea oficială din SUA. De ar fi aşa la toate smartphone-urile :).
Prima dată am citit de eveniment pe dandragomir.biz şi apoi în inboxul adresei de mail am dat de o invitaţie.
Este un ditamai smartphone-ul şi nu degeaba în comunicatul de presă l-au catalogat tablet pc. Urmează şi alte device-uri similare cu ecran de peste 5 inch cât are Streak (7 şi chiar 10 inch ca iPad-ul).
Specificaţii tehnice Dell Streak:
– procesor de 1 Ghz;
– sistem de operare Android 1.6;
– memorie ram de 1 Ghz şi rom de 2 Gb;
– ecran touchscreen cu multitouch de 5 inch cu rezoluţie 480×800 pixeli şi 16 milioane culori;
– GPRS, EDGE, UMTS, HSDPA, HSUPA;
– microUSB, bluetooth 2.0, Wi-Fi b şi g;
– cameră de 5 Megapixeli ce filmează la rezoluţie VGA şi cameră secundară VGA pentru videoapeluri;
– suportă micrSD de până la 32 Gb şi vine la pachet cu unul de 16 Gb;
– greutate de 220 grame, baterie de 1530 mAh, grosime de 9,98 mm.