Smartphone-urile din 2026 vor fi şi mai slabe şi mai scumpe (opţiunile cu 16 GB RAM aproape că vor dispărea, însă vor apărea mai multe modele cu 4 GB RAM)

Smartphones
/
/
14 dec. 25
/

Dacă vreţi să vă cumpăraţi un smartphone într-un viitor apropiat, vă recomand să grăbiţi puţin achiziţia, asta dacă nu doriţi ca în câteva luni să plătiţi mai mult şi să primiţi mai puţin.

Multiple surse din piaţă susţin că producătorii de telefoane inteligente sunt sacrificaţi în dauna celor ce au nevoie de memorii RAM pentru industria AI. Pentru piaţa de smartphone-uri acest lucru se traduce printr-o ofertă mai săracă, cât şi prin preţuri mai mari.

Astfel, conform celor de la TrendForce, telefoanele din 2026 vor cunoaşte următoarele schimbări atunci când vorbim de memoria RAM:

  • flagship-urile cu 16 GB RAM aproape că vor dispărea (acestea vor fi o raritate şi la preţuri destul de ridicate);
  • modelele mid-range se vor limita la 6 şi 8 GB RAM, astfel că opţiunile cu 12 GB RAM vor deveni la rândul lor o raritate în acest segment;
  • modelele entry-level se vor opri în general la doar 4 GB RAM, însă vor exista şi anumite exemple cu 6 GB RAM (oricum mult mai puţin decât în prezent).

S-ar părea că la nivel general vom asista la o reducere cu aproape 40% a numărului de telefoane cu 12 GB RAM şi la o reducere cu 50% a celor cu 8 GB RAM. Şi, aşa cum am menţionat şi mai sus, modelele cu 16 GB RAM mai că nu vor mai exista.

Important de menţionat este că deşi device-urile vor fi mai slabe, ele vor fi şi mai scumpe. Spre exemplu, în India, recent lansatul Vivo iQOO 15 este cu 33% mai scump decât generaţia anterioară. Iar lucrurile vor evolua în această direcţie peste tot în lume.

Iar ca o paranteză de final, aceeaşi evoluţie se va întâmpla şi pe piaţa de PC-uri (device-uri mai slabe, dar mai scumpe).

Sursa: wccftech.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.