Descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat va fi interzisă în Statele Unite ale Americii începând din 20 septembrie

/
/
19 sept. 20
/

Departamentul pentru Comerţ din Statele Unite ale Americii a anunţat că începând de mâine, 20 septembrie, aplicaţiile TikTok şi WeChat nu vor mai putea fi descărcate din magazinele de aplicaţii App Store şi Google Play.

Deşi în urmă cu câteva zile TikTok şi Oracle au anunţat un parteneriat, se pare că înţelegerea dintre cele două companii nu este definitivată. Deoarece există această negociere la mijloc, Departamentul pentru Comerţ a anunţat că serviciile importante ale TikTok precum găzduire şi tranzit vor rămâne active până pe 12 noiembrie.

Ce înseamnă acest lucru ?

Aplicaţia TikTok va continua să funcţioneze pe device-urile unde este instalată deja, deci zecile de milioane de utilizatori americani activi nu vor fi afectaţi încă de această decizie. Foarte probabil se aşteaptă o finalizare a discuţiilor dintre Oracle şi TikTok.

Din păcate WeChat nu este atât de norocoasă precum TikTok. În doar câteva ore aplicaţia va fi interzisă complet.

Reacţii ?

Reprezentanţii TikTok au depus o plângere împotriva administraţiei Trump la o curte federală de justiţie din Washington. În documente se arată că Donalt Trump şi-a depăşit autoritatea când a interzis aplicaţia şi că acest lucru a fost făcut din motive politice.

La rândul său, Ministerul Comerţului din China a anunţat că în curând va introduce un mecanism de restrângere a activităţilor companiilor străine. Va fi realizată o aşa zisă “listă neagră” de companii străine, acestea urmând a primi de la amenzi, până la restricţionarea activităţii în China. Măsura ce va fi luată de autorităţile chineze va avea legătură cu acele activităţi ce „aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare”.

Practic China urmează a răspunde Statelor Unite ale Americii cu aceeaşi monedă.

Sursa: nbcnews.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Focus Sat introduce pe platforma de streaming video Focus+ un abonament special dedicat filmelor şi serialelor (cât costă şi ce facilităţi oferă acesta)

Focus Sat continuă diversificarea platformei de streaming video Focus+ şi anunţă lansarea unui abonament special dedicat filmelor şi serialelor.

Google Play va permite utilizatorilor testarea jocurilor înainte de a decide dacă le cumpără sau nu

Se pare că nu toate deciziile Google denotă disperarea după bani, unele chiar au rol de suport şi de ajutor pentru acei utilizatori ce doresc achiziţionarea de materiale pentru entertainment.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.