Despre miturile din industria telefoanelor mobile

/
/
10 mai 16
/

iPhone = smartphone al bogaților;

Android = telefonul săracilor. 

Așa pornește o discuție într-un articol scris de Răzvan, jurnalist tech la Adevărul. A primit un răspuns pe măsură – aici.

Orice generalizare pe baza primelor două propoziții se transformă într-o tâmpenie. Da, Android-ul îl găsești pe telefoane cu preț cuprins între 150 și peste 4000 lei. Nu aș compara niciodată un smartphone low-cost cu iPhone, mai degrabă l-aș pune lângă un terminal de top. Asta dacă-mi doresc ca să fac o comparație cât de cât relevantă.

iPhone-ul are punctele sale PRO, dar în 2016 a cam pierdut contactul cu liga Android premium. Sunt multe publicații tech cu milioane de cititori și o mulțime de jurnaliști sau specialiști cu vastă experiență, iPhone-ul a rămas în spate la capitole precum fotografia și înregistrarea video, designul, interfața grafică, opțiunile de customizare etc.

Pur și simplu, nu mai există niciun motiv credibil să mai pornești o discuție de la dezideratul din primele două rânduri. Mai ales că acum și Samsung-urile sau alte super-telefoane Android sunt în siajul iPhone-ului ca preț. Samsung GALAXY S7 costă cam cât un iPhone 6S, iar S7 Edge se duce spre 6S Plus. Aș putea să fac un articol dedicat în care să demontez orice punct PRO al iPhone-ului, puncte PRO regăsite în urmă cu 2 – 3 – 4 ani.

Pe de altă parte, a trecut vremea smartphone-urilor cu preț de peste 450 – 500 euro. Am scris asta prin 2015, iar mișcarea devine din ce în ce mai vizibilă în 2016. Dovada că nici iPhone-ul nu mai este la mare căutare în prima parte a anului în curs, vânzări mai slabe pentru Apple și o ieșire a lui Tim Cook – CEO al companiei, cu scopul de a micșora vârtejul format în jurul acțiunilor gigantului american.

Aplicațiile și jocurile merg exact în același mod pe un mid-range de 250 – 350 euro vs un high-end de 600 – 700 euro. Diferența fiind dată de camera foto și video, elementele de design, campaniile de marketing. Sunt destule persoane ce cumpără câte un smartphone pe an, pur și simplu din dorința de a nu rămâne mereu pe același device, din curiozitatea de a se juca și cu alte modele. Există o oarecare perisabilitate pe nișa smartphone-urilor și parcă nu-ți vine a investi 6 – 700 de euro într-un terminal, unul pe care ajungi a-l schimba în maxim 1 – 2 ani. Mă refer strict la segmentul geeks-ilor, celor ahtiați după tehnologie de top, dornici să vadă cele mai noi gadgets la lucru.

Pe de altă parte, telefonul nu este cel ce trasează un statut social. A ajuns a fi un gadget important, un asistent de zi cu zi, dar să tragi concluzii referitoare la bogăția sau sărăcia unui om pe baza unui simplu smartphone dă dovadă de o simplitate debordantă în gândire, asta ca să nu fiu răutăcios și să afirm mai direct ce-mi stă în minte.

Nu m-a interesat niciodată să-mi cumpăr un smartphone ca să afișez un statut, mă uit la ce telefoane au cei de pe lângă mine, dar fără să-mi pese în mod real. Dacă ai un device care te servește și ești mulțumit, restul sunt detalii care-ți complică viața, inutil.

Categorii: Opinie
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

De ce cred că noul acţionar majoritar al grupului Vodafone ar putea relansa activitatea din România (o concurenţă mai agresivă pentru Orange şi Digi Mobil nu ar strica)

Probabil aţi citit în ultimele ore că grupul britanic Vodafone are un nou acţionar majoritar, un om de afaceri francez ce a cumpărat 16,21% din capital pentru aproape 6 miliarde de dolari (5,95 miliarde de dolari mai exact). Vorbim despre Xavier Niel, fondatorul şi acţionarul principal al grupului de telecomunicaţii Iliad.

Care este principalul motiv pentru care un român nu alege o maşină electrică în 2026?

Recent am făcut câteva schimbări în viaţa profesională, iar de câteva luni pot spune că am o activitate cu mai multe implicări în domeniul auto. În tot acest timp am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am discutat speţe şi speţe, am omis păreri şi păreri şi pot spune că deşi există mai multe…