Detalii legate de echipele câștigătoare din cadrul Innovation Labs 2.0

/
/
23 mai 14
/

Pe 19 mai a avut loc și etapa finală din cadrul Innovation Labs 2.0. De-a lungul timpului v-am ținut la curent. Prima etapă am detaliat-o aici și a doua etapa a cuprins echipele finaliste. În urmă cu câteva zile au fost prezentate soluțiile dezvoltate și s-a făcut procesul de jurizare.

Declarații oficiale:

„Mă bucur să văd în sală antreprenori cunoscuţi, alături de profesionişti din firme de tehnologie, reprezentanţi ai mediului academic şi jurnalişti şi că putem să vorbim astăzi despre un ecosistem puternic în România. Ne-am propus să creăm prin Innovation Labs un loc unde greşeala şi eşecul sunt ridicate la rang de cinste, un loc unde tinerii îşi permite să încerce şi să înveţe astfel ce înseamnă să fii antreprenor, iar faptul că sunteţi astăzi în număr atât de mare aici ne arată că am reuşit”, a spus Andrei Pitiş în deschiderea evenimentului.

„Anul trecut am câştigat premiul pentru cea mai bună afacere la Innovation Labs 1.0. Eram o echipă tehnică şi programul a fost interesant, însă trebuie să recunosc faptul că nu am înţeles mare lucru. Ce trebuie să ştiţi este că astăzi este de fapt prima zi din startup-ul vostru: până acum aţi testat nişte metode şi aţi fost îndrumaţi în permanenţă. De acum încolo, dacă vreţi să mergeţi mai departe, trebuie să vă faceţi în mod sistematic timp pentru afacerea voastră”, i-a sfătuit Alex Radovici pe tineri.

Juriul a fost format din Julien Ducarroz (Chief Commercial Officer Orange Romania), Mirela Bosoi (Head of Brand & Communication Orange) Oana Viciu (Senior Marketing Manager Microsoft România), Cristian Udrescu (Business Advisor Trend Consult Group), Alexandru Lăpuşan (Fondator Zitec), Cristian Olăraşu (Fondator Early), Teodor Ceauşu (Country Manager IXIA), Raluca Georgescu (Co-organizator Gala Premiilor eCommerce), Vladimir Oane (Co-Fondator UberVU) şi Mălin Ştefănescu (investitor şi CEO EEU Software).

Sponsorii Innovation Labs 2.0 au fost Orange și Microsoft, iar echipele ce au câștigat:

1. Openmindcea mai bună afacere.

Denumirea completă este Openmind Retail Analytics și este o platformă care ajută retailerii să își optimizeze business-ul în funcție de o targetare mai eficientă a clienților.

2. MusicMastercel mai bun pitch. 

Aplicație mobilă ce permite muzicienilor amatori să găsească acordurile pentru melodiile pe care vor să le cânte, să le stocheze offline și să le asculte în funcție de preferințe.

3. Lifebox – cel mai bun produs

Permite realizarea de albume foto comune cu prietenii.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Focus Sat introduce pe platforma de streaming video Focus+ un abonament special dedicat filmelor şi serialelor (cât costă şi ce facilităţi oferă acesta)

Focus Sat continuă diversificarea platformei de streaming video Focus+ şi anunţă lansarea unui abonament special dedicat filmelor şi serialelor.

Google Play va permite utilizatorilor testarea jocurilor înainte de a decide dacă le cumpără sau nu

Se pare că nu toate deciziile Google denotă disperarea după bani, unele chiar au rol de suport şi de ajutor pentru acei utilizatori ce doresc achiziţionarea de materiale pentru entertainment.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.