Detalii noi pentru sistemul de camere al seriei realme 12 Pro – modul periscop cu zoom 3X și senzor wide de flagship

/
/
11 ian. 24
/

Avem deja strânse tot mai multe informații despre noua serie de telefoane realme 12 Pro, care va include, cel mai probabil, un model de bază și unul Plus. Deși până acum nu aveam neapărat nimic oficial, iată că producătorul din China vine azi cu câteva detalii pentru sistemul de camere.

Ambele modele ale seriei realme 12 Pro vor include același senzor periscop – OV64B, cu dimensiune de jumătate de inch (1/2) și cu sistem Prism Tilt SuperOIS și care va avea o distanță focală echivalentă full-frame de 71 mm. Va exista și un mod Portret pentru această distanță focală, care promite o adâncime de câmp naturală și o reducere a efectelor de flare și ghosting.

Zoom-ul digital poate ajunge până la 120X, dar există și obiectiv ultra wide, cu o distanță focală echivalentă de 16 mm.

Pe de altă parte, senzorul wide, adică cel principal cum îl numim mai mereu, este unul Sony IMX890, cu dimensiune de 1/1.56 inch și diafragmă f/1.8. Acestuia îi este atașat unui sistem de stabilizare optică a imaginii, așa-numitul OIS. Practic, avem o cameră principală de nivel flagship, cel mai recent exemplu de smartphone ce integrează același senzor fiind ASUS ROG Phone 8 Pro.

Totodată, telefoanele din seria realme 12 Pro sunt singurele dispozitive din segment care procesează formatul RAW, la care se adaugă algoritmul MasterShot de ultimă generație, ce integrează funcțiile LightFusion Engine și NightEye Engine.

În cadrul aceleași comunicări realme, au mai fost transmise informații referitoare la design. Pe acestă direcție, realme a apelat la Ollivier Savéo, maestru internațional în designul ceasurilor de lux, care a colaborat anterior cu mărci de ceasuri, printre care Rolex, Roger Dubuis, Piaget, Breitling și Quentin.

Seria realme 12 Pro urmează a fi lansată oficial luna aceasta, deși nu există o dată fixă anunțată. Din ce avem până la această oră, noua serie mid-range de la realme arată promițător, dar cel mai important este, desigur, prețul.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

ASUS ExpertBook Ultra – ecran Tandem OLED cu Corning Gorilla Glass, Intel Core Ultra X7, de la 0.99 kg și autonomie de până la 26 ore…

ASUS a prezent un ultraportabil pentru segmentul business. Se numește ASUS ExpertBook Ultra și are o sumedenie de funcții interesante la un preț pe măsură.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.