DIGI a fost desemnat drept furnizorul cu cea mai rapidă reţea de fibră optică din Spania

Retelistica
/
/
16 ian. 25
/

Conform celor mai recente date publicate de Ookla Speedtest Awards, DIGI a fost desemnat drept furnizorul cu cea mai rapidă reţea de fibră optică din Spania.

Luând în calcul peste 11 milioane de măsurători efectuate de utilizatori în a doua jumătate a anului 2024 în toată Spania, scorul obţinut de DIGI a fost de 351.75 puncte. Locurile următoare au fost ocupate de Orange cu un scor de 300.16 puncte, Jazztel cu un scor de 299.32 puncte, Yoigo cu un scor de 269.42 puncte şi Movistar cu un scor de 218.40 puncte.

DIGI a atins în perioadă măsurată viteze medii de 912.94 Mbps în download şi 915.45 Mbps în upload.

Interesant este că premiul obţinut de DIGI nu este o noutate, operatorul fiind deja la al patrulea astfel de titlu consecutiv (2021, 2022, 2023 şi 2024).

DIGI are în Spania peste 5.6 milioane de conexiuni mobile şi peste 2.3 milioane de conexiuni fixe, cifre ce îl clasează pe locul al patrulea pe piaţa serviciilor electronice. Conform celor mai recente rapoarte financiare, cele aferente primelor 9 luni din 2024, DIGI Spania a înregistrat venituri de peste 572 milioane de euro (ţinând cont că finalul de an este tradiţional mai bun, mă gândesc că veniturile totale înregistrate de DIGI în Spania s-ar putea apropia în 2024 de 800 milioane de euro).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Operatorul român DIGI va intra în curând pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.

DIGI merge înainte, iar vânzarea către gigantul spaniol Telefónica nu este o opţiune

În toamna anului trecut a apărut o informaţie pe surse extrem de interesantă, una care spunea că spaniolii de la Telefónica vor să se extindă în Europa şi se gândesc să cumpere DIGI pentru 3.8 miliarde de euro (în acest preţ erau incluse datoriile de peste 1.8 miliarde de euro şi o primă de 20%…