Digi Mobil rămâne al treilea operator telecom din România după numărul de clienţi, însă diferenţa până la Vodafone este istoric de mică

/
/
14 aug. 24
/

La sfârşitul lunii trecute aflam că Vodafone România a pierdut în 12 luni mai bine de 2 milioane de clienţi pe telefonie mobilă, operatorul telecom ajungând de la 8.6 milioane clienţi la 30 iunie 2023, la doar 6.57 milioane clienţi la 30 iunie 2024.

La momentul respectiv am venit cu o ipoteză interesantă, una care spunea că este posibil ca la aceeaşi dată de 30 iunie 2024 Digi Mobil să treacă de Vodafone şi să ajungă al doilea cel mai mare operator telecom din România.

Ipoteza nu s-a confirmat, însă diferenţa la zi dintre Digi Mobil şi Vodafone este istoric de mică. Din cel mai recent raport financiar al grupului DIGI, aflăm că la 30 iunie 2024 Digi Mobil avea 6.2 milioane de clienţi pe telefonie mobilă, adică cu aproximativ 370.000 mai puţin decât Vodafone. Dacă se păstrează acelaşi ritm din ultimele trimeste, până la finalul acestui an, Digi Mobil are toate şansele să depăşească Vodafone.

Iată cum arată la 30 iunie 2024 situaţia la zi piaţa de telefonie mobilă din ţara noastră:

🥇Orange – 9.3 milioane de clienţi;

🥈Vodafone – 6.57 milioane de clienţi;

🥉Digi Mobil – 6.2 milioane de clienţi;

🏅Telekom – 3.6 milioane de clienţi.

Aici sunt incluse atât abonamentele, cât şi cartelele preplătite active (un român poate deţine mai multe abonamente sau mai multe cartele prepay).

Cât despre celelalte rezultate ale grupului DIGI, situaţia este foarte bună, veniturile totale ajungand la 921.3 milioane de euro în primele şase luni ale anului (+13% YoY). A crescut şi EBITDA ajustată (+15.6% YoY), cât şi numărul de unităţi generatoare de venituri (+14% YoY).

DIGI România se prezint astfel:

  • telefonie mobilă – 6.2 milioane de clienţi (+15.1% YoY);
  • internet fix – 4.71 milioane de clienţi (+7.3% YoY);
  • televiziune – 5.77 milioane de clienţi (+3.5% YoY).

Întreg raportul financiar în limba română îl găsiţi aici.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.

Vodafone România a introdus 7 noi canale tv în grila de programe naţională (iată care sunt acestea)

Vodafone România a introdus de săptămâna aceasta 7 noi canale tv în grila de programe naţională, unele care ar putea stârni interesul în rândul anumitor români.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.