DIGI prelungeşte până pe 11 august gratuitatea oferită la canalele TV şi la platforma de streaming video a celor de la SkyShowtime

/
/
12 iul. 24
/

În luna aprilie DIGI România şi SkyShowtime au anunţat un parteneriat pentru ţara noastră, primul de acest fel din Europa Centrală şi de Est. De atunci toţi abonaţii DIGI care deţin serviciul de televiziune digitală au acces gratuit la:

  • posturile de televiziune SkyShowtime 1 şi SkyShowtime 2;
  • acces la platforma de streaming video SkyShowtime.

Iniţial această gratuitate ar fi trebuit să se termine pe 15 iulie, urmând ca cei interesaţi să îşi menţină accesul la canalele TV şi la platforma de streaming video a celor de la SkyShowtime plătind o extraopţiune.

Conform celor de la media-max.ro aflăm că această gratuitate va fi prelungită până la data de 11 august. Am cerut şi noi un punct de vedere referitor la acest subiect reprezentaţilor PR de la DIGI, însă nu am primit niciun răspuns.

Deşi ştiu că nu voi afla niciodată, sunt foarte curios să aflu în baza a ce s-a decis această prelungire. Strategia din spatele acestui parteneriat este simplă, în aceste luni de gratuitate ar fi trebuit realizată o bază solidă de clienţi pentru SkyShowtime, urmând ca parte dintre aceştia să plătească mai departe extraopţiunea. Să înţeleg că succesul nu a fost cel scontat ? Eu cam asta bănuiesc, că nu au fost atinse nişte obiective (unele poate chiar contractuale) şi de aici şi prelungirea.

În fine, pentru abonaţii Digi este o veste bună până la urmă, mai ales că nu îi costă nimic.

Dacă nu aţi intrat încă pe platforma de streaming video, iată care sunt paşii pe care trebuie să îi urmaţi:

1) Accesează contul tău de client DIGI. Dacă nu ai cont DIGI, creează-ți aici;

2) Intră în secțiunea “Serviciile mele” și apoi în secțiunea “TV”;

3) Apasă butonul “Generează cod”;

4) Alege adresa de mail pe care vrei să primești codul de voucher;

5) Primești pe mail codul de acces și linkul către platforma SkyShowtime;

6) În platforma SkyShowtime, validează codul voucher și creează-ți un cont de client, setând un username și o parolă;

7) Introdu detaliile tale de plată. Vei fi tarifat cu o sumă egală cu valoarea în lei a 1 euro, dar în maximum 3-5 zile, această sumă îţi va fi returnată;

8) Pentru acces pe smartphone sau Smart TV descarcă aplicația din App Store sau Google Play.

Codul de voucher poate fi utilizat doar de către noii utilizatori SkyShowtime (adică doar de către noii abonați la serviciul de streaming, care obțin codul de voucher din contul DIGI).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

Un cititor şi-a comandat cartela prepay Digi Mobil cu 4 euro credit la 13.50 lei lei + transport de pe eMAG Marketplace (iată ce ne-a povestit)

Luna aceasta am fost într-un magazin DIGI pentru a cumpăra o cartelă prepay Digi Mobil şi am povestit într-un articol dedicat întreg procesul de achiziţie.

Serviciul de streaming video SkyShowtime scumpeşte abonamentele în România începând cu 24 februarie (ce se întâmplă cu preţul abonamentului tv DIGI Digital SkyShowtime?)

SkyShowtime este un serviciu de streaming video ce oferă acces la filme semnate de Universal Pictures și Paramount Pictures, la seriale cu scenarii originale și exclusive, la conținut pentru copii și familie și la o selecție de titluri legendare de la Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, Showtime, Sky Studios și Peacock.