Digi (RCS & RDS) oferă extraopţiunea Film Now gratuit pentru o perioadă de două luni

/
/
5 ian. 21
/

Digi (RCS & RDS) continuă campania de promovare a extraopţiunilor sale şi dacă în toamnă am avut două luni gratuite pentru MaxPack şi 4K, anul acesta începe cu acelaşi tip de promoţie pentru extraopţiunea Film Now.

Sub sloganul “Film WOW” campania se va desfăşura în perioada 11 – 24 ianuarie. Cei care îşi vor activa online extraopţiunea Film Now vor beneficia de două luni de gratuitate a acesteia. După această perioadă, costul extraopţiunii va fi de 3 lei / lună. Cum extraopţiunile nu au o perioadă minimă de abonare, dacă după cele două luni de gratuitate nu sunteţi mulţumiţi de serviciul oferit, îl puteţi dezactiva la fel de uşor din contul online de pe digiromania.ro.

Important de menţionat este că această ofertă NU va fi disponibilă în punctele de lucru din ţară sau telefonic, aceasta fiind valabilă exclusiv online.

Pe Film Now puteţi urmări filme interesante, chiar dacă nu dintre cele mai noi. Luna aceasta veţi regăsi printre noutăţi filmele Noah (pe 15 ianuarie de la 21:50), The Wedding Guest (pe 22 ianuarie de la 22:20), Neighbors 2: Sorority Rising (pe 23 ianuarie de la 20:00), Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald (pe 30 ianuarie de la 21:50) sau Tower Heist (pe 31 ianuarie de la 20:00).

Categorii: Retelistica
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Intenţionat sau nu, în 2025 am avut peste 200 de secţionări ale cablurilor de fibră optică în România

Reţeaua naţională de fibră optică este o infrastructură critică, cu ajutorul ei avem astăzi flexibilitatea de a naviga pe internet, de a face plăţi electronice sau de a vorbi la telefon. Din păcate nu prea avem grijă de ea, iar efectele se văd imediat.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.