DIGI Spania se pregăteşte de listarea la bursele de Valori din Madrid, Barcelona, Bilbao şi Valencia, iar evaluarea poate ajunge până la 1,7 miliarde de euro

Retelistica
/
/
29 iun. 26
/

Ştim de ceva timp că filiala din Spania a operatorului român DIGI îşi doreşte listarea la bursa de valori, iar în ultimele ore au apărut şi informaţii ceva mai concrete pe acest subiect.

Reprezentanţii DIGI Spania au anunţat în acest început de săptămână că se intenţionează realizarea unei oferte publice iniţiale la bursele din Madrid, Barcelona, Bilbao şi Valencia.

Oferta va include acţiuni nou-emise în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro, la care se adaugă o componentă secundară de acţiuni vândute de Digi Romania S.A., acţionarul unic al filialei spaniole.

Un investitor instituţional spaniol, Global Portfolio Investments, S.L., a oferit deja un angajament ferm de 100 de milioane de euro, condiţionat de o evaluare pre-money de maximum 1,7 miliarde de euro. Acesta este descris în documentele de ofertă drept un investitor cu experienţă îndelungată în acţiuni listate şi expertiză sectorială în telecomunicaţii. După finalizarea tranzacţiei, inclusiv în cazul exercitării integrale a opţiunii de suprascriere de 15%, Digi Romania va păstra cel puţin 75% din Digi Spania. Veniturile nete din oferta primară, estimate la circa 136 de milioane de euro, vor merge în principal spre extinderea reţelei de fibră optică şi a infrastructurii mobile, menţinând în acelaşi timp un grad prudent de îndatorare.

Marius Varzaru, CEO-ul Digi Spania a declarat că listarea ar oferi „opţiuni suplimentare de finanţare ca societate autonomă – consolidând flexibilitatea bilanţului şi permiţând realizarea de noi investiţii organice care să susţină creşterea durabilă şi crearea de valoare pe termen lung pentru clienţi, angajaţi şi acţionari.”

După cum probabil ştiţi deja, DIGI mai este listată doar la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde în prezent are o capitalizare bursieră de aproximativ 17,4 miliarde de lei, adică aproximativ 3,32 miliarde de euro.

Sursa: zf.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Starlink Mobile pregăteşte extinderea globală, iar pentru România, singurul operator posibil partener pare a fi Digi Mobil

Luna trecută vă scriam că Starlink Mobile începe aventura globală, iar România este pe lista scurtă de opţiuni. La acel moment am făcut o estimare personală, una bazată pe informaţiile existente atunci, referitoare la posibilul operator partener din ţara noastră.

DIGI se simte nedreptăţită în Portugalia şi ameninţă că ar putea ieşi din piaţă

Grupul telecom românesc DIGI se află în centrul unui conflict deschis cu autoritatea de reglementare din Portugalia (ANACOM), amenințând direct cu părăsirea pieței.

Ce filme noi veţi putea vedea pe Film Now în noiembrie (extraopţiunea de doar 0,6 euro / lună din oferta DIGI)

Toamna aceasta aduce producții de calibru, selecții de festival și un amestec echilibrat între comedie romantică, dramă judiciară și thriller psihologic direct în grila de programe Film Now (extraopţiunea de doar 0,6 euro / lună din oferta DIGI).