Din 1 august 2025 operatorul de telecomunicaţii NextGen măreşte preţul abonamentelor cu 5 lei fără TVA

Retelistica
/
/
9 iul. 25
/

Operatorul de telecomunicaţii NextGen Communications a început să îşi informeze abonaţii că începând cu data de 1 august 2025 se vor aplica noi planuri tarifare.

Compania a transmis că începând de luna viitoare preţul abonamentelor cresc cu 5 lei fără TVA. Iată cum arată notificarea oficială primită de abonaţi:

„Dragă abonat,

Dintotdeauna am încercat să susținem un nivel cât mai avantajos al tarifelor practicate pentru serviciile oferite, cu care te-am obișnuit – acest lucru a fost și va rămâne o prioritate pentru noi!

La NextGen ai cea mai avantajoasă și variată grilă de canale TV din piață, ce cuprinde: filme, documentare, știri, muzică, sport, desene animate, divertisment etc, la prețuri competitive. Clienții serviciului de televiziune digitală au la dispoziție peste 200 canale, dintre care peste 70 canale HD.

Dacă beneficiezi de serviciul de internet, ai disponibile cele mai mari viteze din România, de maxim 1024 Mbps, disponibile atât pentru download cât și pentru upload, putând beneficia și de cea mai nouă generație de router: WiFi 6 cu funcție MESH.

Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și pentru a putea să oferim abonaților noștri aceeași calitate a serviciilor, dar și pentru a putea face față provocărilor determinate de creșterea costurilor asociate cu furnizarea serviciilor, ne vedem nevoiți să te informăm că, începând cu luna august 2025, contractul tău se va modifica. Valoarea cu care se ajustează abonamentul tău este de +5 lei (valoare fără tva), urmând ca tariful lunar pentru serviciile contractate să fie de lei pe lună (valoare fără tva), această ajustare reflectând o parte din creșterea costurilor de furnizare a serviciilor.

Te asigurăm că tarifele serviciilor de care beneficiezi rămân în continuare foarte atractive, iar serviciile de care beneficiezi sunt la standarde calitative ridicate!

Ne dorim să fii în continuare abonatul NextGen Communications, însă, în cazul în care nu ești de acord cu această modificare, ai dreptul de a denunţa unilateral contractul în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata vreunor penalități sau despăgubiri. Denunţarea unilaterală a contratului se poate realiza prin notificare scrisă cu confirmare de primire transmisă la sediul NextGen Communications SRL din Str. Matei Millo, nr. 5, et. 2, Clădirea Tandem, Sector 1, 010144.

Apreciem loialitatea ta și te asigurăm că vom găsi întotdeauna modalități de a-ți oferi servicii de cea mai înaltă calitate și la cele mai avantajoase prețuri, motiv pentru care depunem eforturi de a fi în continuare cel mai bun furnizor de telecomunicații de pe piața locală, cu cea mai completă și accesibilă ofertă de servicii.”

Nu ştim dacă toţi abonaţii sunt afectaţi de această scumpire sau doar o parte, cert este că astfel de notificări au început a fi transmise în toată ţara.

PS: oamenii de la NextGen, mai actualizăm şi noi site-ul ăla? Arată de zici că suntem în 2005 şi ne bucurăm de denominarea leului.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

În curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România

Puţină concurenţă nu strică, astfel că în curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România.

Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (sunt 11 noi posturi de televiziune introduse cu data de 9 martie 2026)

Orange Romania SA a achiziţionat în 2021 fostul Telekom Romania Communications SA şi deşi în 2022 cea din urmă entitate a fost redenumită Orange Romania Communications SA, aceasta a continuat să funcţioneze ca o subsidiară a Orange Romania SA.

DIGI merge înainte, iar vânzarea către gigantul spaniol Telefónica nu este o opţiune

În toamna anului trecut a apărut o informaţie pe surse extrem de interesantă, una care spunea că spaniolii de la Telefónica vor să se extindă în Europa şi se gândesc să cumpere DIGI pentru 3.8 miliarde de euro (în acest preţ erau incluse datoriile de peste 1.8 miliarde de euro şi o primă de 20%…