Doogee S6000 – baterie de 6000 mAh pentru clona de Xiaomi Mi Note

/
/
8 iun. 15
/

Faptul că cei din China ajung să copieze orice produs cu succes în piață este prea bine știut de toată lumea. Mai nou, aceștia ajung să cloneze gadgeturi de la conaționali, nelăsându-i însă nici pe giganții din domeniu la o parte.

De la Doogee am testat la gadget.ro modelul Turbo Mini F1 ce s-a prezentat destul de bine. De data aceasta vorbim de Doogee S6000, care reprezintă practic o clonă la scară a lui Xiaomi Mi Note, față de care propune în schimb un hardware mult mai slab, dar pe de altă parte aduce o baterie imensă – 6000 mAh.

Doogee S6000

Din punct de vedere al design-ului, Doogee S6000 nu s-a limitat doar să copieze aspectul, ci folosește și materiale asemănătoare. Se pare că există sticlă curbată atât pe partea din față a dispozitivului, cât și pe spatele acestuia. Mai mult, marginile sunt confecționate dintr-un aliaj de calitate superioară – zinc titaniu.

După cum se poate observa din imagini, laterala de jos a smartphone-ului apare că adăpostește două difuzoare. Nu cunoaștem suficiente detalii la acest moment, dar este totuși destul de probabil să fie doar un artificiu de design, fără o acoperire practică.

Ca elemente hardware principale, Doogee S6000 se pare că va folosi un procesor MediaTek MT6735 quad-core la 1.5 GHz și va avea 1 GB de RAM cu 16 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD. Ecranul de 5.5 inci va avea rezoluție HD, camera principală va face poze de maximum 8 Megapixeli, iar cea secundară de 5 Megapixeli. Sistemul de operare va fi Android 5.1 Lollipop.

Doogee S6000

Cu acest ansamblu hardware, Doogee S6000 ar trebui să ofere o autonomie mai mult decât suficientă, mai ales când aflăm că acumulatorul va avea o capacitate de nu mai puțin de 6000 mAh. Mai mult, acesta va beneficia de tehnologie fast charging Pump Express ce promite o încărcare de până la 75% în mai puțin de 30 de minute. Cu adevărat impresionant!

Și mai îmbucurător la acest smartphone este prețul la care se pare că va fi propus: 139 dolari. Sperăm într-o nouă colaborare cu cei de la Doogee spre a testa și acest model atunci când va deveni disponibil.

Doogee S6000

Sursa: GizmoChina.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.