Două versiuni de Suzuki Vitara şi Jeep Grand Cherokee echipate cu motoare diesel acuzate că încalcă normele de emisii UE

/
/
26 ian. 20
/

Autorităţile olandeze au anunţat că două autovehicule, Suzuki Vitara şi Jeep Grand Cherokee echipate cu motoare diesel, folosesc “strategii de emisii interzise”, adică încalcă normele de emisii UE.

Vorbim despre Suzuki Vitara cu motor de 1.6 litri, varianta D16AA, Euro 6 şi Jeep Grand Cherokee cu motor de 3.0 litri, varianta V6, Euro 5, modele care în acest moment fie vor fi chemate în service pentru a li se actualiza software-ul, fie vor fi retrase din circulaţie.

Autorităţile olandeze au analizat 16 vehicule care încălcau prevederile legale privind emisiile, însă pentru celelalte 14 modele producătorii au venit cu argumente pentru a justifica comportamentul nefiresc din timpul testelor. Pentru Suzuki Vitara şi Jeep Grand Cherokee nu există scuze, oficialii olandezi susţinând că aceste modele emit niveluri mari de oxizi de azot (NOx) pe şosea comparativ cu condiţiile de test.

Cele două maşini nu se mai vând oficial, însă la nivelul Uniunii Europene există în circulaţie foarte multe unităţi.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.