Poate o să spuneţi că este ipocrizie în amintirea acestui subiect dar datorită formaţiei mele nu pot să nu scriu de acest eveniment ce va rămâne în istorie pentru totdeauna, în special în istoria Poloniei cât şi a Europei. Chiar şi momentul şi împrejurările măresc tragedia din spatele celor petrecute în dimineaţa acestei zile în pădurile Rusiei.
Delegaţia poloneză mergea să comemoreze masacrul de la Khatyn pe care Rusia după jumătate de mileniu îl recunoaşte. Al Doilea Război Mondial a început odată cu invadarea Poloniei de către Germania şi URSS în septembrie 1939. La 23 august 1939 se semnase acordul Ribbentrop-Molotov prin care Hitler şi Stalin împărţeau Europa de Est. Polonia era un prim punct în acest pact trist pentru întreaga lume (punctul de început al celui mai mare conflict din lume).
URSS se dedă prin, tiranul, dictatorul, ucigaşul sau toate la un loc, Stalin la masacre, aproape, fără precedent. În 1940 sunt executaţi peste 20.000 de ofiţeri polonezi iar genocidul este ţinut ascuns şi cu complicitatea restului de state din Puterile Aliate (SUA şi Marea Britanie). Polonia era o victimă şi beneficia în 1940 de protecţia în acte a graniţelor sale de către Marea Britanie şi Franţa. După ce al Doilea Război Mondial, Polonia nu are un statut recunoscut şi are parte de stâpânirea comunistă pentru peste 40 de ani. Există o rivalitate ce a durat secole între cele două ţări (mă refer la Polonia şi Rusia ce datează din secolului XVIII când pentru prima dată P. a dispărut ca stat după ce este împărţită de către Prusia, Rusia şi Imperiul Habsburgic reapărând în 1918 după ce se sfârşeşte Primul Război Mondial).
Acum când Rusia trece printr-un fel de rebranding şi masacrul de la Katyn este recunoscut şi dezaprobat se întâmpla ca delegaţia condusă de preşedintele Poloniei ce trebuia să asiste la un moment istoric să dispară într-un accident aeronautic, în împrejurări tulburi (culmea este că avionul fusese dus la o revizie puternică la producător, în Rusia, în luna septembrie 2009).
Se vor găsi oameni care să reprezinte statul polonez mai departe dar o amintire tristă va rămâne pentru totdeauna.
Update: S-ar putea să sune ca o mare dobitocie dar sper ca Vladimir Putin sau orice alt factor rusesc să nu îşi fi băgat coada.
Update 2: Un eveniment similar nu cunosc în istoria continentului nostru. S-a întâmplat în Africa, America de Sud sau Asia (zonele din lumea a treia).