După Apple Car, nu vom mai vedea nici Apple Ring (cel puţin, nu acum)

/
/
8 oct. 24
/

La începutul acestui an am aflat cu toţii că Apple a decis să renunţe la proiectul său legat de dezvoltarea unei maşini electrice. Deşi a investit peste 110 miliarde de dolari în cei 10 ani de cercetare şi dezvoltare, posibilul Apple Car nu ar fi generat suficient profit pentru mărul muşcat, astfel că acesta a fost tras pe linie moartă.

Revenind în prezent şi luând în calcul un proiect de dimensiuni muuuulllttt mai mici, se pare că Apple a renunţat şi la ceea ce ar fi putut deveni cândva Apple Ring. Mark Gurman de la Bloomberg susţine că în urma unor analize interne, reprezentanţii Apple au decis că un inel inteligent nu va avea niciodată potenţialul de a depăşi funcţiile şi caracteristicile oferite de un smartwatch, astfel că investiţiile companiei se vor concentra în continuare pe dezvoltarea Apple Watch.

În plus, inelul inteligent reprezintă în prezent o nişă foarte, foarte redusă, una care momentan nu generează vânzări foarte mari. Să nu uităm nici că Apple se uită cu interes şi pe marjele de profitabilitate, astfel că un Apple Ring cu volume reduse şi marje nu atât de mari, nu ar putea deveni acel „the next thing” pentru mărul muşcat.

Foarte probabil reprezentanţii Apple vor urmări evoluţia Samsung Galaxy Ring, iar dacă acesta se va dovedi un succes răsunător, ar putea reveni cu gânduri ceva mai bune la un posibil Apple Ring.

Via: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

Roborock a prezentat noile serii de roboți de aspirare Saros 20 și aspiratoare verticale F25

Roborock a organizat un eveniment de lansare și prezentare a celor mai noi serii de roboți de aspirare și aspiratoare verticale, cu sau fără spălare. Sub sloganul „Engineered for freedom”, am putut vedea noua serie Saros 20, cu modelul cu același nume pe care l-am testat deja, precum și seria F25.