După vânzarea operaţiunilor din Ungaria şi Spania, Vodafone vinde acum şi filiala din Italia

/
/
15 mart. 24
/

Grupul Vodafone trece de câţiva ani printr-un amplu proces de reorganizare, iar acest lucru se observă foarte clar din deciziile strategice luate de către CEO-ul Margherita Della Valle.

În 2022 Vodafone şi-a vândut operaţiunile din Ungaria pentru suma de 1.8 miliarde de euro, iar la un an distanţă acelaşi lucru s-a întâmplat cu activitatea din Spania, de data aceasta pentru suma de 5 miliarde de euro.

Iată că în 2024 avem o altă decizie strategică a grupului britanic, Vodafone confirmând oficial că va vinde operaţiunile din Italia către Swisscom pentru 8 miliarde de euro cash. CEO-ul Vodafone transmitea în urmă cu câteva luni că „ne vom simplifica organizaţia, eliminând complexitatea pentru a ne recâştiga competitivitatea.”

Se pare că „remodelarea operaţiunilor europene” se va finaliza cu fuziunea Vodafone UK cu Three UK, tranzacţie aflată în prezent în analiza autorităţii britanice de reglementare a concurenţei.

Pentru grupul Vodafone operaţiunile din aceste ţări nu au fost deloc unele performante în ultimii ani, tocmai de aceea s-a luat decizia de a le vinde. După toate aceste schimbări majore, grupul britanic îşi va restructura activitatea în cinci mari divizii: Germania, Pieţe europene, Africa, Vodafone Business şi Vodafone Investments.

Sursa: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Vodafone Black Sales revine, iar la portare primiţi abonamentul RED Unlimited la doar 4 euro / lună cu totul NELIMITAT şi multe, multe alte beneficii suplimentare

Dacă sunteţi nemulţumiţi de actualul operator telecom şi vă doriţi o portare, aflaţi că Vodafone a readus în actualitate campania Vodafone Black Sales (foarte probabil aceasta este disponibilă doar în acest weekend, 7-8 martie).

Orange, Vodafone şi Telekom ar putea fi obligate în curând să se raporteze la cursul BNR în emiterea facturilor (ar putea dispărea astfel cursurile de schimb uriaşe din prezent)

În august 2025 am publicat un articol în care am explicat la ce curs de schimb valutar se raportează operatorii telecom din România atunci când emit facturile. Am aflat atunci că: