Este oficial, majoritatea trotinetelor şi bicicletor electrice vor avea nevoie în România de poliţă de asigurare RCA

gAuto
/
/
14 nov. 25
/

Dacă deţineţi o trotinetă sau o bicicletă electrică, aflaţi că va trebui (cel mai probabil) să îi faceţi o poliţă RCA. Nu este o glumă, nu este o posibilitate, este o realitate.

Camera Deputaţilor a adoptat în luna octombrie proiectul Legii RCA, cel care transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European. Prin acest demers, definiția vehiculului se extinde, astfel încât asigurarea obligatorie RCA va fi raportată la anumite criterii tehnice și nu doar la înmatriculare.

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat joi noua lege, astfel că aceasta îşi intră oficial în drepturi.

Legea RCA prevede ca fiind obligatorie asigurarea vehiculelor cu o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h sau cele care au o masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h. Prin aceasta clasificare sunt incluse în sistemul RCA majoritatea trotinetelor şi bicicletor electrice.

Toate aceste criterii au fost stabilitate la nivel european şi după cum arată ele, vizează în special modelele mai puternice, cele ce pot produce accidente din cele mai grave. În luna septembrie vă spuneam că 2025 este un an al recordurilor negative când vorbim de accidente ce au implicat trotinete electrice.

Sursa: digi24.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.