Europenii au început să treacă natural pe maşini electrice (acestea au depăşit cota de 30% în august pe cele mai importante pieţe europene)

gAuto
/
/
17 sept. 26
/

În contextul în care preţurile carburanţilor au tot crescut în ultimele luni, europenii au început migraţia naturală către maşinile electrice (România este un caz mai deosebit, la noi şi carburanţii sunt scumpi şi electricitatea, însă aceasta din urmă mai are ceva speranţe de ieftinire în viitorul apropiat).

Conform celor mai recente furnizate de E-Mobility Europe, New Automotive și Fier Automotive, maşinile electrice (BEV) au ajuns să aibă în august 2026 o cotă de 30,5% pe cele mai importante 16 pieţe europene.

Până acum au fost înmatriculate de la începutul anului peste 1,67 milioane de vehicule BEV pe cele 16 pieţe analizate, în creştere cu 33,1% vs aceeaşi perioadă din 2025.

Cele mai impresionante rezultate le-au obţinut ţările nordice (Norvegia cu 98,7%, Danemarca cu 85,9% şi Finlanda cu 52,3%), Olanda cu 48,9%, Belgia cu 46,2% şi Portugalia cu 36,1%.

„Prioritatea acum este certitudinea dublată de acțiuni concrete: factorii de decizie și industria trebuie să colaboreze pentru a menține acest avânt și a asigura poziția de lider a Europei”, a declarat Chris Heron, secretar general al E-Mobility Europe.

România este încă destul de departe, în primele 8 luni ale anului fiind înmatriculate doar 7018 maşini electrice noi. Deşi avem o creştere de 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, la nivel de cotă de piaţă vorbim de doar 8,15% din total.

Aşa cum am spus-o şi cu alte ocazii, viitorul este electric şi depinde doar de fiecare cât de repede se va adapta. Deşi există încă foarte multă reticenţă în piaţă, perioada de glorie a motoarele termice se apropie de final.

Sursa: reuters.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Volkswagen ID. Tiguan a fost lansat oficial şi vine cu grafică retro pentru şofer şi ecran digital pentru pasagerul din dreapta (care este preţul de plecare din România?)

Volkswagen face un pas strategic major în lupta electrificării și renunță la nomenclatura pur numerică pentru modelele de volum. Nemții au dezvăluit oficial noul Volkswagen ID. Tiguan, SUV-ul compact electric dezvoltat ca succesor direct pentru ID.4 și ID.5 (care urmează să fie retrase din producție).

Într-o mişcare surprinzătoare, China acceptă să limiteze numărul maşinilor hibrid vândute în Uniunea Europeană (producătorii europeni respiră usuraţi)

Industria auto europeană primește o gură de aer proaspăt după ce Uniunea Europeană și China au ajuns la o înțelegere fără precedent la Beijing. China a fost de acord să-și limiteze voluntar exporturile de vehicule hibride și hibride plug-in (PHEV) către piețele din Uniunea Europeană la cel mult jumătate din nivelul estimat de Comisia Europeană…

Uniunea Europeană se pregăteşte să pună frână maşinilor hibride fabricate în China

Relațiile comerciale dintre Bruxelles și Beijing traversează unul dintre cele mai tensionate momente din ultimul deceniu. După ce anul trecut Uniunea Europeană a impus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice importate din China, marii producători asiatici au găsit rapid o portiţă prin care să-și mențină expansiunea pe continentul european, automobilele hibride și plug-in hybrid (PHEV).