Era un timp în care eram înnebunit după filme, acum 3 – 4 ani. Recunosc că mă uitam pe pc şi “sursa” era ca pentru 90% din români, odc-ul. La vremea aceea eram la facultate, în Târgovişte, şi un cinema, pur şi simplu, nu funcţiona (deşi oraşul are aproximativ 80.000 de locuitori).
Acum să iau un film îmi ia poate 2 – 3 minute dar nu mă mai atrage niciunul. Sunt sătul de filme de acţiune, etc, etc. Bineînţeles, ultimul văzut este vaşnicul Avatar. Anul trecut îmi propusesem şi am dus la îndeplinire vizionarea trilogiei Naşul şi a adiacentului Scarface. Au meritat cu prisosinţă efortul. Prison Break a fost o serie ce mi-a adus aminte de când eram copil şi aşteptam cu sufletul la gură următorul episod din Star Trek (difuzat în weekenduri mereu de TVR1).
Se fac filme bune şi în prezent, doar să le cauţi dar nu mai fac parte din sursa mea de fun. Pierd vremea citind bloguri, cărţi şi încercând a învăţa din fantastica lume a online-ului. La un moment dat sper să se şi concretizeze această perioadă, ce o doresc, de acumulare.
Poate voi aveţi alte metode de a petrece timpul liber. :) De fapt, sunt sigur.
Update: Concluzia de mai sus a apărut după ce încercai să văd o continuare a seriei American Pie – The Book of love (parcă). După 10 secunde a trebuit să îl închid.