Focus Sat introduce pe platforma de streaming video Focus+ un abonament special dedicat filmelor şi serialelor (cât costă şi ce facilităţi oferă acesta)

Retelistica
/
/
12 mart. 26
/

Focus Sat continuă diversificarea platformei de streaming video Focus+ şi anunţă lansarea unui abonament special dedicat filmelor şi serialelor.

Denumit comercial Focus+ Filme şi Seriale, noul abonament are un cost de 15 lei / lună şi vine cu următoarele facilităţi:

  • bibliotecă variată de filme şi seriale;
  • posibilitatea de a descărca offline;
  • seriale exclusive CANAL+ Original;
  • streaming fără reclame, oriunde în Uniunea Europeană;
  • vizionare pe 2 dispozitive simultan.

Prin abonamentul Focus+ Filme şi Seriale nu veţi avea acces la canale tv şi nici nu veţi putea activa extraopţiuni (acestea sunt disponibile doar pe abonamentul standard Focus+ TV, ce costă 44 lei / lună).

Accesul este disponibil de pe telefon mobil, tabletă, laptop sau televizor, iar ca titluri veţi descoperi filme interesante precum „The Smashing Machine” (2025), „Lupul de pe Wall Street” (The Wolf of Wall Street, 2013), „Intermediarul” (Relay, 2024), „Vacarm” (Uproar, 2023) sau „Sub cerul înstelat” (Under the Stars, 2025) şi seriale precum „Asasinul” (The Assassin, 2025), „Crimele din orașul oțelului” (Steeltown Murders, 2023, disponibil din 12 martie) și sezonul al doilea din „Eroi și ticăloși” (Rogue Heroes, 2025, disponibil din 26 martie).

Nu ştiu dacă printre cititori avem abonaţi ai acestei platforme de streaming video, însă dacă da, cum vi se pare? Sunteţi mulţumiţi de serviciile oferite?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.