Forţată de Uniunea Europeană, Meta ieftineşte abonamentele la Facebook şi Instagram

/
/
13 nov. 24
/

În toamna anului trecut Meta a lansat abonamentele lunare fără reclame pentru Facebook şi Instagram. Nu că şi-ar fi dorit acest lucru, însă a fost obligată de Uniunea Europeană să facă acest pas.

Din păcate Meta a tratat aproape la mişto solicitarea Uniunii Europene, preţul abonamentelor fără reclame fiind ridicol de mare pentru a deveni o alternativă de luată în calcul de către utilizatori. Sigur că această atitudine nu a rămas fără consecinţe, oficialii europeni pregătind o serie de constrângeri pentru Meta, inclusiv o amendă.

Pentru a scăpa basma curată, Meta a ieftinit abonamentele pentru Facebook şi Instagram cu aproximativ 40%. Preţurile actuale sunt:

  • 12.99 euro / lună 7.99 euro / lună pentru cei ce accesează aplicaţiile mobile;
  • 9.99 euro / lună 5.99 euro / lună pentru cei ce accesează aplicaţiile web.

Pentru fiecare profil suplimentar, utilizatorii vor trebui să mai plătească extra câte 4 euro / lună / profil pentru aplicaţiile mobile şi câte 5 euro / lună / profil pentru aplicaţiile web.

Sunt foarte curios câţi abonaţi are Meta în Europa, personal nu ştiu pe nimeni care să se fi gândit măcar să cumpere aşa ceva🥸.

Facebook şi Instagram funcţionează cel mai bine în formatul clasic, adică gratuite pentru toată lumea şi cu reclame pe ici, pe colo.

Sursa: fb.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Inteligenţa artificială de la X (fostul Twitter) mi-a suspendat contul fără ca eu să fac nimic

În această dimineaţă m-am trezit cu un mail pe care iniţial l-am considerat ca fiind un banal spam. Doar că după ce am verificat autenticitatea informaţiei, am aflat cu stupoare că inteligenţa artificială de la X (fostul Twitter) mi-a suspendat contul fără ca eu să fac nimic.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.