GadgetS: Consola portabilă cu Android, conceptul iWatch, becul inteligent şi alte gadget-uri

/
/
2 mart. 13
/

GadgetS Gadget-urile de Sâmbătă. În fiecare sâmbătă am să vă prezint câteva gadget-uri destul de interesante. Unele se încadrează mai mult în domeniul IT, altele mai puţin, însă toate merită atenţie. Gadget-urile prezentate sâmbăta trecută le găsiţi aici.

1. Husă cu încărcător pentru iPhone 5

mophie

 

Mophie Juice Pack Helium este o husă cu baterie foarte interesantă. De obicei, acest tip de huse au un design foarte respingător – sunt mari, groase şi urâte. Aceasta vine cu un design ultra-thin şi cu o capacitate de 1500 mAh. Conform producătorului, vă poate reîncărca bateria telefonului până la 80%. Pe site-ul lor găsiţi modele şi pentru iPhone 4/4S. Preţul acestei huse este de 79.95$ şi puteţi să o achiziţionaţi de aici.

2. Becul inteligent

Hue-Starter-Pack

Hue reprezintă cu siguranţă becul viitorului. Este un bec economic căruia îi puteţi seta orice tip de lumină doriţi, direct de pe smartphone! Becul se conectează la reţeaua wireless din casă şi apoi poate fi controlat de pe iPhone. Da, din păcate doar folosind un device ce rulează iOS puteţi controla acest bec. Momentan, este comercializat exclusiv în Apple Store. Sperăm ca pe viitor să fie disponibil şi pentru Android. În pachet se află trei astfel de becuri şi preţul său este de 200$. Versiunea pentru Europa puteţi s-o achiziţionaţi prin Amazon.

3. Conceptul iWatch

iwatch4 iwatch2 iwatch

Înainte de apariţia ultimelor zvonuri, vă vorbeam puţin despre smartwatch-uri şi chiar mă întrebam de ce Apple nu intră pe această piaţă. Ei bine, conform acestor zvonuri, Apple lucrează la un smartwatch şi avem parte de o mulţime de concepte interesante. Conceptul prezentat mai sus mi se pare unul dintre cele mai interesante deoarece se potriveşte stilului Apple ca şi funcţionalitate. În loc de touchscreen are un touchpad, are butoane pentru volum şi un mic panou solar pentru a-şi reîncărca bateria. Mai multe detalii găsiţi pe Yanko Design.

4. Consola portabilă cu Android

wikipad wikipad1

În ediţia trecută, Gelu mă întreba de console. Ei bine, am reuşit să găsesc un gadget foarte interesant. Wikipad 7 este practic o tabletă de 7 inch ce vine cu un gamepad detaşabil care o transformă într-o consolă portabilă. Tableta are un procesor Tegra 3 quad-core, 1GB de RAM, 16GB memorie internă, o cameră frontală de 2 Megapixeli şi rulează Android 4.1. Device-ul va fi disponibil din vară la un preţ de 249$. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul producătorului.

5. Telecomanda baghetă magică

magic-wand

Kymera Magic Wand este o telecomandă universală ce poate învăţa până la 13 gesturi diferite. Acest gadget este compatibil cu majoritatea electronicelor ce funcţionează cu o telecomandă, cum ar fi televizoare, DVD playere, DVR-uri, sisteme audio şi altele. Preţul său este de 75$ şi poate fi achiziţionat prin Amazon.

6. Cuţitul de buzunar Dark Knight

Batman-Batarang-Folding-Knife

Acest gadget este un simplu cuţit de buzunar ce vine însă cu un design deosebit în stilul Batman. Mie unul îmi place foarte mult şi chiar mi-aş comanda unul. Preţul său este de 8.11$ şi-l găsiţi pe Amazon.

7. Mouse-ul Cyborg

cyborg-rat2 cyborg-rat

Cyborg R.A.T. 7 nu este un gadget nou, însă este unul foarte interesant. Special conceput pentru gameri, mouse-ul are un design deosebit şi customizabil. Preţul său este de 98$ şi-l găsiţi pe Amazon.

8. Boxa portabilă produsă de Jawbone

jambox04 jambox05

Gadget-ul care m-a cucerit în această săptămână este Jambox. O boxă portabilă foarte interesantă ce oferă o calitate de top cu un design superb. Jambox este compatibil cu toate smartphone-urile care au bluetooth. Boxa este compatibilă şi cu alte telefoane, mp3-uri, mp4-uri care nu au bluetooth, având dispus şi un port de 3.5 mm. Bateria ţine peste 20 de ore şi singurul dezavantaj putem spune că este preţul. Preţul său este de 199$ (momentan redus la 166$ + transport gratuit) pe Amazon.

Cam atât avem pentru astăzi, dacă vă plac aceste gadget-uri sau căutaţi idei de cadouri pentru geekşi, vă aştept şi sâmbăta viitoare!

Sunt curios care dintre gadget-urile de mai sus v-a atras atenţia. Care vi se pare cel mai interesant? 

Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.