Garanti BBVA România lansează primul chatbot AI cu prezenţă vizuală şi auditivă din România (aşa numitul finfluencer)

Software
/
/
17 mart. 25
/

Numele de finfluencer s-a format din mixul dintre “financial” şi “influencer” şi se traduce ca un fel de influencer specializat pe finanţe.

Nu ştiu cum un chatbot mai răsărit poate deveni un finfluencer, însă cei de la Garanti BBVA România susţin că chatbot-ul lor GIA, este primul de acest fel din România.

GIA este în realitate un chatbot AI cu prezenţă vizuală şi auditivă ce oferă clienţilor băncii nu doar informaţii, ci şi un spaţiu de discuţie, de colaborare, de dezvoltare financiară. GIA comunică într-un mod prietenos și natural, oferind combinație de știri din lumea digitală, informații despre produsele și serviciile băncii, precum și subiecte esențiale de educație financiară și siguranță digitală.

„Prin această inițiativă, venim cu o abordare inovatoare în comunicarea digitală, oferindu-le clienților noștri informații utile și o experiență interactivă. Fiind primul influencer specializat în finanțe, realizat cu AI, GIA este mai mult decât un simplu asistent virtual – este o voce digitală prietenoasă, conectată la nevoile și așteptările publicului nostru”, a declarat Tolga Banyocu, Director General Adjunct, Aria Soluții Clienți, Garanti BBVA.

Forma actuală a chatbot-ului GIA a fost realizată în colaborare cu agenţia de comunicare Oxygen, iar aici vorbim de tot ce înseamnă imagine (de la crearea personajului, până la animație).

Deşi este îmbrăcată frumos la nivel de PR, menirea GIA este aceea de a te atrage spre serviciile şi produsele băncii, aspect normal de altfel (că de asta s-au băgat o căruţă de bani în dezvoltarea ei).

GIA poate fi descoperită atat pe site-ul băncii, cât şi pe Facebook, Instagram şi LinkedIn.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.