Calitatea conexiunii la internet se află în mod constant în creștere, iar vitezele de ordinul gigabit ajung cumva la ordinea zilei. 5G-ul promite un boost pe partea de viteză a traficului de date în rețelele de telefonie mobilă, iar în acest context se discută din ce în ce mai mult despre gaming-ul din cloud, gaming dus pe mașini virtuale și adus pe dispozitive fără multă putere de procesare, cu o conexiune solidă la world wide web. 

Pe de altă parte se vorbește despre o democratizare a accesului la jocuri de ultimă de generație, aș putea folosi un termen mai plastic, un Netflix al jocurilor. Mai multe companii au intrat în această horă și încearcă marea cu degetul. 

Trebuie să găsești o soluție care să-i mulțumească pe dezvoltatori de jocuri, pe cei pasionați interesați să plătească un abonamen și să primească acces rapid la titlurile favorite, dar și să fie fezabil ca investiție în tehnologia care să permită rularea aplicațiilor în cloud. 

GeForce Now este soluția NVIDIA pentru jocurile în cloud. A fost lansat în beta din 2015 și în varianta finală din 2020. 

Sunt 2 opțiuni pentru cei interesați

  • Gratuit (sesiuni de 1 oră, durată de așteptare până la încărcarea unui joc);
  • Founders (27.45 euro pe 6 luni = 133.83 lei sau 22.3 lei pe lună). Oferă acces cu prioritate în jocuri, sesiuni prelungite, randare a ray tracing în titlurile ce suportă această tehnologie + DLSS (randare bazată pe AI – Deep Learning Super Sampling). 

Poți juca cele mai noi titluri pe un laptop sau PC ce nu ar putea să le ruleze în condiții optime sau deloc, doar să ai o conexiune bună la internet pentru un timp de răspuns cât mai prompt. 

De la sfârșitul lui 2020 poți să folosești GeForce Now și să-ți aduci titlurile favorite pe iPhone. Ai nevoie doar de un gamepad cu bluetooth (am folosit controller-ul wireless de la Xbox ce funcționează și cu PC-urile). 

Mă rog, trebuie să fiu mai exact. 

  1. Ai nevoie de un abonament la GeForce Now (gratuit sau Founders);
  2. În funcție de titlul pe care-l joci s-ar putea să fie nevoie de o logare în Steam sau Origin (mi-am adus librăria din Steam pe GeForce Now, totul s-a realizat în câteva secunde). Trebuie să cumperi jocurile respective sau să le deții deja pe o platformă;
  3. O conexiune cât mai bună la internet este recomandată pentru un gameplay în condiții decente;
  4. GeForce Now funcționează pe iPhone din Safari (aplicație web-based). 

M-am jucat The Whitcher 3: Wild Hunt și pot să spun că mi-a depășit așteptările. Adevărul este că în versiunea Free, ai timp de așteptare până se eliberează o mașină virtuală etc. În varianta Founders, s-a mișcat mai repede față de notebook-ul meu de gaming de la ASUS (ROG Strix Scar III cu RTX 2070, 16 GB RAM etc). Nu simți lag de vreun fel și asta mi se pare cu adevărat spectaculos, ajută și faptul că sunt logat de pe o conexiune gigabit. 

Apropo, în anumite titluri ai un gamepad virtual, direct pe ecranul iPhone-ului. Nu ai nevoie neapărat de un gamepad, dar ocupi spațiu cu mâinile și pentru un gameplad mai imersiv, un controller ar fi recomandat. 

Lista de jocuri disponibilă pe GeForce Now este exhaustivă, sunt peste 600 de titluri disponibile. O găsiți aici

GeForce Now se adresează pasionaților, celor ce doresc să joace titlurile favorite on-the-go, fără a avea laptopul sau PC-ul de gaming la îndemână sau celor ce au o librărie vastă și nu vor să upgradeze PC-ul în mod constant spre a rula cele mai noi jocuri. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.